duminică, 7 iunie 2015

Oglindă

Am în față o oglindă, o oglindă care nu-mi reflectă propria imagine. Mă aștept ca reflecția străină să se sincronizeze cu mișcările mele, dar sunt încorsetată de gândul că s-ar putea sa nu fie așa. Ce se întâmplă dacă eu mă mișc și ea nu? Ce se întâmplă daca ea se mișcă şi eu nu?
Pentru o secundă vreau sa sparg oglinda.
Reflecţia nu mi-e străină.
Nu clipesc.


vineri, 10 aprilie 2015

Octopussy de Cristina Boncea


Acum vreo două luni am aflat de viitorul debut literar al Cristinei Boncea. Abia aşteptam să pun mâna pe Octopussy şi să mă afund în imaginaţia ei, în alte cuvinte să o cunosc pe Crisa într-un alt fel. Entuziasmul meu a fost considerabil sporit de prietenia mea îndelungată (dar nu foarte constantă, din păcate) cu tânăra autoare. Am lăsat lectura să prindă rădăcini înainte să îmi răspândesc părerea de wannabe critic litrerar. Aşa că (sper că) pot confirma obiectivitatea recenziei mele.

I. Cine este Cristina Boncea? :)
„Născută pe 1 ianuarie ’98. O persoană încăpățânată, care nu vrea decât să scrie, acesta fiind singurul lucru la care nu a dat-o în bară niciodată (sau cel puțin nu așa de tare încât să renunțe). Locuiește în București, îi plac pisicile și orice ține de viața de noapte. Romanul ei de debut este cea mai mare realizare de până acum și se bucură de fiecare clipă în care își amintește că a reușit. Cărțile sunt obiectele pe care le prețuiește cel mai tare și nu ar putea trăi prea mult fără a citi. Motto-ul după care se ghidează în viață este „Muncește așa de tare, încât idolii tăi să îți devină rivali”. Îi place ceaiul negru.”

II. Ce se intâmplă în Octopussy?
„Hyena, o adolescentă de aproape 14 ani, se întoarce acasă după o lungă perioadă de absență din mijlocul familiei. Este primită deopotrivă cu entuziasm și scepticism de către Becks, sora sa geamănă, care încearcă să reconecteze relația lor și să recupereze toți acei ani pierduți. Dar secretele mamei, ale tatălui vitreg și ale ambelor fete sunt amenințate să iasă la iveală odată cu sosirea straniului unchi din America.
Citind această carte, ești obligat să lași deoparte toate clișeele pe care le-ai auzit despre tinerii de azi. Sex, droguri, alcool, nopți în cluburi, haine de fițe? Pentru Becks si Hyena sunt doar punctul de pornire al propriilor reflecții și raportări față de viață – o foarte ciudată raportare, de altfel…
Un roman ca o călătorie fascinantă și amețitoare, cu umor sumbru și, în același timp, o atentă celebrare a individualității extreme.”

III. Ce cred eu?
Cred că abia după ce am terminat romanul Crisei am ajuns la concluzia că o persoană cu adevărat inteligentă trebuie să fie în stare să intrige sau chiar să scandalizeze alţi oameni(nu este neapărat să o şi facă şi de asemenea nu toţi oamenii cu comportament scandalos sunt inteligenţi). Şi exact asta este Octopussy, o carte fie înţeleasă şi plăcută pentru nonconformismul ei, fie respinsă pentru caracterul ei mai degrabă impudic. În orice caz, nu cred că am văzut vreo recenzie care să considere romanul mediocru. 
Vocea naratorului şi limbajul personajelor sunt ajustate în aşa fel încât să corespundă realităţii modului de exprimare al generaţiei mele, totuşi tind uneori mi s-a părut prea mult. Acţiunea m-a captivat, pentru că într-adevăr, protagonistele cărţii sunt unice. Am citit Octopussy foarte repede, în mai puţin de o zi. Pe de altă parte nu m-am ataşat deloc de ele şi am simţit doar un vag contur al caracterului lor. Romanul ar fi căpătat altă esenţă dacă Becks şi Hyena erau prezentate mai amănunţit. Lucrul care mi-a plăcut cel mai tare a fost ideea bine ilustrată de acţiune. Fiecare dintre noi are o sferă care delimitează mai mult sau mai puţin normalul şi patrunzând în lumea firească a unei alte persoane s-ar putea să nu ne regăsim pe noi înşine, ceea ce ne sperie. DECI Octopussy nu face nimic altceva decât să prezinte greşeala de a fi normal. Din punctul meu de vedere, o asemenea carte trebuie citită pentru ca cel mai probabil te va impresiona, dar ţine de felul tău de a gândi dacă în mod pozitiv sau negativ. Mă bucur foarte tare de debutul Cristinei, care mi se pare unul reuşit şi sunt nerăbdătoare să îi rezerv mai mult loc în biblioteca mea!

joi, 14 august 2014

Summer Well 2014 OH DADADA

Din primul moment în care s-a anunţat line-up-ul de la Summer Well aproape că nici nu s-a pus problema să nu-mi fac apariţia la festival. Scria mare, frumos şi cu majuscule PLACEBO.

Aşşşşşşşşşaaaa, bine, am ajuns la Bucureşti, i-am făcut capul calendar Anei (Ana mulţumesc încă odată frumos de tot pentru găzduirea unui copil temporar homeless şi grija cu reflexii materne pe care mi-ai purtat-o) şi am mers la conceeeert.

În prima zi am mers cu ideea că de abia aştept să treacă pentru că eram nerabdătoare sa-i văd pe PLACEBO. I-am ratat pe The Prides si Chloe Howl. În schimb am prins tot concertul celor de la The 1975 ŞI MI-AU PLĂCUT MULT PREA TARE. Ştiam doar piesa Sex, pe care au lăsat-o ultima, dar mi-a placut zbenguitul lui Matt Healy şi cum mânuia în acelaşi timp sticla de vin şi microfonul. Îi voi mai asculta. La Newman am stat cam departe de scenă, dar a fost o atmosferă plăcută şi în timpul concertului său. Era vesel, era activ, interacţiona cu noi, dar melodiile lui nu m-au dat pe spate. Thumbs up, totuşi, pentru un concert reuşit. BASTILLE, BASTILLE, BASTILLE- pe voi vă aşteptam pregătită cu 4 piese ştiute pe de rost. Nu credeam că vor cânta No Angels, DAR au facut-o şi am fost fericită. Şi concertul în sine a fost memorabil, cu Dan care rostea un ''mulţumesc'' impecabil şi cu vizita neaşteptată în public. Promit să mă afund puţin mai tare în discografia lor. Parcă îmi părea rău că mi-am dorit să treacă ziua I.  (Poza: Andra Stana)

A doua zi, ziua mult aşteptată. Am prins o parte din Reptile Youth, care erau nişte rockeri cu păr lung şi transpiraţi foarte vioi şi activi. O alegere foarte potrivită pentru trupa din deschidere. Tom Odell, simpatic, o personă pe care ai vrea să o strângi în braţe cu piesele lui pufoase şi frumoase. Toboşarul din trupa care îl acompania a intrat pe scena cu o cămaşa albastră şi ne-a parasit cu una neagra şi lucioase. Ca orice toboşar care se respectă, de altfel. Miles Kane, heheheh un stil vestimentar... interesant (puţin cocălăresc DOAR PUŢIN), dar un entertainer adevărat. A cântat, a dansat (partea dorsală a fost piesa de rezistenţă, sau cel puţin asta a vrut el să fie), exact ceea ce aşteptam din partea lui. Mişto. The National au fost liniştitori şi cea mai bună parte a fost interacţiunea FOARTE vie cu noi. Solistul a intrat de 2 ori în public, pe dreapta şi stânga. Îmi pare sincer rău că nu ştiam nicio piesă de-a lor. Poate data viitoare. (Poze proprii)






PLACEBO. Toată ziua m-am scremut să mă postez cât mai aproape de scena. Am avut un loc decent. Înainte de concert am averizat-o pe Anca să nu se sperie de reacţiile mele din timpul concertului. Nu s-a speriat şi sper sincer ca i-au plăcut şi ei. De când au aparut pe scena am început să mă panichez şi să ţip de parcă viaţa mea depinde de acel urlet. A fost magnific. Am urlat fiecare vers, scuipând câte puţin din sufletul meu şi am dansat şi m-am simţit în elementul meu. Mi-am dat seama din nou că nu va exista vreodată o trupa la fel de importantă, pentru mine, ca ei. Am avut, am şi voi avea în continuare gravat mare PLACEBO pe suflet. Brian a fost foarte chic cu părul lui perfect pe care şi-l aranja constant. M-am pus de-acord cu Flavia, din nou, că Brian este sinonim cu fabulos şi a ţinut să îmi reamintească de talentul lui de a se machia mult superior aptitudinilor mele în acest domeniu. Îmi pare rău că nu a venit si Flavia la festival, i-am simţit lipsa. Stefan a avut printre altele un bas pictat în culorile curcubeului, foarte reprezentativ pentru el. Steve, fericit, în continuă mişcare, transpirat. Bate tobele foarte prietenos hehe. Mulţumesc PLACEBO pentru încă un concert superb!
MULŢUMEEEEEEEEEESCCC!!


Şi cu ocazia asta am cunoscut-o şi pe simpatica de Andra, o altă fană PLACEBO la fel de ciudată ca mine. Şi, Ana, încă odată: Mulţumesc, mami! Şi mulţumesc şi parinţilor mei care au avut încredere că nu mă las răpită de ţigani dacă mă îmi dqau voie să merg singură în capitală!




marți, 15 iulie 2014

Sunt un unicorn

Oamenii în general subestimează unicornii. Sunt convinsă că de fapt, unicornii nu reprezintă inocenţa stereotipică proiectată de natura lor "paşnică". De ce ar fi un cal cu un corn în frunte mai de încredere decât orice alt cal?! De ce nu şi-ar folosi cornul pentru a măcelări? De aia îmi plac, pentru că nu sunt ceea ce par.

Eu sunt un unicorn. Oamenii au încredere în mine pentru că am 4 ochi. Pentru ca port funduri de borcan. Pentru ca port ochelari.

PĂI SUNT CONVINSĂ CĂ POŢI SĂ OMORI PE CINEVA ŞI CU O PERECHE DE OCHELARI, DOAR PUNEŢI-MĂ LA ÎNCERCARE. Nu mai aveţi încredere în oamenii cu ochelari şi unicornii nu sunt roooooooz cu sclipisclipi ŞI NICI PUFOŞI. (ştiu că am unul de pluş care arată exact aşa, dar este loc doar de un unicorn rău în casă).

Sunt un unicorn. Şi vin după tine.
*sunete de cal turbat*

vineri, 20 iunie 2014

Canapeaua din Someş: crimă sau alegere?

Începând cu momentul în care vezi o canapea în Someş începi să îţi pui nişte întrebări.
Alţii poate se întreabă cât e ceasul sau ce zi e, dar eu m-am întrebat cum a ajuns acolo.

Posibilitatea 1.

Cineva şi-a scos canapeaua la plimbare şi dintr-o dată l-a împins o bunicuţă ninja care era geloasă pe modelul fancy al canapelei.

Posibilitatea 2.

Cineva s-a rugat la Dumnezeu să primească o canapea, dar Dumnezeu nefiind sigur de adresă, a livrat-o greşit (pentru că toata lumea a citit în carţile de religie din clasa I că dacă îţi doreşti ceva, roagă-te şi Dumnezeu îţi va da...) şi aşa a ajuns în apă..

Posibilitatea 3. 

Canapeaua era prea stânjenită să meargă la bazin cu prietenii ei, pentru că nu avea cu ce costum de baie să înoate şi se simţea grasă, aşa că a ales să meargă să se bălăceasca în râu, dar într-adevăr era prea grasă şi nu s-a mai putut ridica la suprafaţă. (acum vine momentul în care ar trebui să lansez o petiţie pentru salvarea canapelelor obeze din România)

Posibilitatea 3 jumate'.

Canapeaua era prea stânjenită să mearga la bazin cu prietenii ei, pentru că nu avea cu ce costum de baie să înoate şi se simţea grasă, aşa că a vrut să se sinucidă. Şi a reuşit. (help line pentru canapelele depresive?)

Posibilitatea 4.

Nişte peştişori şi-au comandat o canapea.


Nu, acum serios. CINE ARUNCĂ O CANAPEA ÎN SOMEŞ?!



vineri, 11 aprilie 2014

Bătrânul şi CD-urile

Am intrat în Librarium în căutarea unei cărţi anume şi m-am aşezat să răsfoiesc respectivul volum. Trebuia să le aştept pe Valentina şi Diana.
Recunosc, îmi era mult prea lene ca să citesc şi afară era mult prea frig, aşa că îmi plimbam privirea prin toate colţurile librariei în căutarea a ceva interesant. Şi am găsit.
Un bătrânel cu părul pudrat de vreme, îmbrăcat în culori sobre şi cu o şapcă neagra, înviorată de puţin galben, îşi ridica încontinuu nelipsiţii ochelari pe nasul cârn. Acesta se uita curios, adâncit, la nişte CD-uri. Am surâs discret, dar am rânjit când am conştientizat că se uita la albumul meu preferat. Luase în mâinile tremurânde toată discografia Placebo şi întorcea fiecare disc pe toate părţile, probabil încercând să înţeleagă de ce pe unul e un copil care se strâmbă excesiv, pe altul o maşinărie ruginită ş.a.m.d.
Povestioarei acesteia îi lipseşte deznodământul, din păcate, pentru că am ieşit din librărie înainte să aflu ce a cumpărat bătrânelul, dar mi-a plăcut imaginea remarcabil de ludică, pentru că vârstnicii tind să reacţioneze sceptic în legătură cu muzica modernă. Da, ştiu, probabil ca bătrânelul căuta un cadou pentru cineva, dar nu voi şti niciodată, aşadar de ce să nu-şi fi căutat lui un CD Placebo? :)

duminică, 9 martie 2014

Un erou in blugi si camasa

Pentru că în sfârșit mi s-a întâmplat și mie ceva interesant am revenit pe blog. Și pentru că m-a încurajat Flavia. Da.

Am fost astăzi la concert Vama, la Iulius. Desigur, acest eveniment nu a fost atracția principală a serii pentru un număr îngrijorător de oameni care erau entuziasmați ca aveau ocazia să se rujeze simultan și să intre în cartea Guiness a recordurilor. Impresionant, așa-i? Remarcabil recordul clujenilor, mă simt mândră.

În fine, m-am dus la concert caaa să țopăi și să fredonez numărul onorabil de piese de la Vama pe care le cunoșteam. Nu m-am gândit că l-aș putea întâlni pe Chirilă sau că va face poză cu mine sau că îmi va da autograf, așa că nu mi-am luat nici cartea a cărui autor este cu mine și nici albumul recent al trupei. Ce greșeală.
După ce m-am isterizat câteva minute după concert (prietenele mele, alți câțiva 40 de oameni și cu mine fiind singurele persoane care nu stăteau ca înfipte în podeaua mall-ului pe parcursul concertului) am reușit să intru în spațiul amenajat pentru istericii care voiau să îi întâlnească pe membrii trupei. Tremuram și pe jumătate nu înțelegeam ce se presupunea să fac, abia prea târziu am înțeles că trebuia doar să ma simt bine.
Tudor Chirilă stătea așezat și trimitea mesaje. Eu stăteam inertă și mă bâlbâiam pe dinăuntru ca o persoană limitată psihic. M-am dus și i-am întins una dintre cele două cărți pe care le aveam în geantă, "Bătrânul și marea". Acesta s-a uitat mirat la mine, dar zâmbea. "Știi.. am vizitat casa lui Hemingway nu de mult. S-a sinucis pentru ca era depresiv, știai? Mama lui îl punea să se îmbrace ca o fată când era copil." "Da, știam că s-a sinucis, citisem pe net ceva..." și i-am întins și a doua carte pe care o aveam la mine, adica "Ion", ceea ce aveam să regret ulterior pentru ca s-a uitat ciudat la mine, dar m-a refuzat politicos dându-mi de înțeles că acea carte nu era ceva pe care el să vrea să-și lase amprenta (cartea e a Ștefanei și mă gândeam că i-aș face o bucurie). Am înțeles asta, fiind în totalitate de acord cu decizia sa, pentru ca nu știu nici eu de ce m-am gândit că cineva ar semna pe o asemenea carte, dar măcar pot afirma că am fost probabil prima care l-a rugat pe Tudor Chirilă să semneze Ion, hehe.
Oricum, chiar dacă până acum îl apreciam, faptul că a fost atat de cald și nu mi-a trântit o semnătură scârbită, astfel aducând la sfârșit ritualul datului de autograf, m-a impresionat. Impecabil de politicos și plin de umor, a pus capăt unei săptămâni de căcat. Nu mi-a arătat că eram doar o altă isterică mult prea electrocutată de întâlnirea cu el, ci chiar mi-a dăruit puțin din timpul său. Un erou în blugi și cămașă albă.
Atât zâmbetul lui copilăresc, sincer și puțin strâmb din poza, cât și faptele sale mi-au dovedit că el este ceea ce cântă, ceea ce scrie. El, dragi cititori, este Tudor Chirilă!

marți, 4 februarie 2014

De ce (nu) citim?


CAUTION: Dacă eşti necititor şi citeşti postarea asta, s-ar putea să ţi se schimbe statutul, eu în locul tau.. aş avea grijă.

Recent, într-un Q&A de pe tumblr, Vale mi-a pus întrebarea "why do you think people don't read?" şi astfel m-a intrigat şi am analizat puţin subiectul acesta. Majoritatea lumii (nu) citeşte. Care este cauza?
Scopul acestei postări nu este să elucidăm de ce într-o anumită zi nu citim sau citim, ci dacă în general suntem nişte cititori fideli sau nu.

De ce NU citim?

  • Pentru că nu avem timp
  • Pentru că vedem cititul ca pe ceva inutil/pentru tocilari din moment ce ne putem EVIDENT baza mereu pe cunoştintele internetului (nu)
  • Pentru că ne este prea lene şi preferăm să facem total altceva
  • Pentru că în copilărie am fost forţaţi să citim şi acum vrem să evităm asta pe cât posibil
Şi poate că mai sunt motive, mereu găsim scuze pentru orice. Dacă am ratat vre-unul, anuntati-ma!

De ce citim?

  • Pentru că ne-a zis profu/profa şi nu vrem o notă proastă
  • Pentru că ne-a recomandat cineva cartea
  • Pentru că ne plictisim
  • Pentru că ne place
  • Pentru că ne cicălesc părinţii
  • Pentru că ne-a plăcut filmul
  • Pentru că ştim că avem ce învăţa din cartea respectivă.
Acum o să vă spun de ce citesc eu.

Eu citesc pentru că din clasa a 5-a, când Flavia obişnuia să mă care cu ea la bibliotecă forţat, am prins gustul. Până atunci mă feream de cărţi ca dracu de tămâie. Părinţii mei erau disperaţi, la fel şi Oma, singurul meu erou, care încă mai încerca să creadă în mine era Mircea, bunicul meu.
De atunci, m-am îmbolnăvit şi eu de febra cititului. Am motive pentru care îmi place să citesc. Dacă citeşti ai cu adevărat dreptul la o opinie proprie, pentru că ai acces la o informaţie mult mai detaliată, nealterată de internet şi de societate. Când iei o carte nouă în mână trăieşti viaţa altcuiva pentru câteva momente fermecate, pentru că simţi altceva decât propriile tale sentimente şi trăiri, practic te îmbogăţeşti atât sufleteşte cât şi din punct de vedere intelectual. De asemenea, poţi să afirimi mai uşor că eşti CINEVA, pentru că eşti stăpân cel puţin pe limba ta maternă, pe care ajungi să o controlezi cu uşurinţă şi astfel să transformi ceva din tezaurul lumii în ceva ce-ţi aparţine şi te poate descrie. Şi desigur, mai sunt si motivele evidente, precum cele din prima poză din această postare.
Citesc pentru că mintea mea nu este o temniţă sumbră şi părăsită. Este un loc al meu, primitor, în care ştiu că pot hoinări fără să mă plictisesc sau să fiu devorată de monstrul cu numele de Nimic.
Ce-ar fi dacă fiecare am citi măcar 20 de pagini pe zi? Ştiaţi că dacă citiţi o ora în fiecare zi timp de 7 ani puteţi deveni expert într-un domeniu ales de voi?

 Îl cunoaşteţi pe Nimic? 

sâmbătă, 1 februarie 2014

Baba isterică și credința ei în teleportare

Astăzi/Ieri, blogul meu a împlinit 3 ani! WOOOOOOOOOOOO DA WOOOOOO.

Okay, acum să ne întoarcem la treburile noastre.

Ca orice proprietar de câine, obișnuiesc să îmi plimb jivina de două ori pe zi. Tipic pentru România, cineva trebuie să intervină între îndeplinirea rutinei mele zilnice și mine.
Soki, neînțelesul meu caniche cenușiu își făcea datoria pe zăpada gri, care se asorteaza perfect cu betonul crăpat din Mănăștur când de dupa o tufă deasă și lipsită de frunziș apare amenințătoare tipica babă pusă pe ceartă(menționez că de când am zarit-o pentru prima dată AM SIMȚIT ce va urma). Aceasta trece de mine, dar la 30 de metri pune frână și se întoarce observând creatura pe care o purtam în lesă.

-Nu îți mai lăsa câinele să se cace peste tot!!!
(Eu eram cu șervețelul în mână pe cale să îndepărtez urmele lăsate în urmă de Soki, dar desigur, ea se legase de alte mostre de scaun, care se aflau la câțiva metri de mine și javra mea)
-Doamnă, acei căcați NU provin de la câinele meu.
-NU MA INTERESEAZĂ.
-....
-PESTE TOT SE CACĂ CÂINII AȘTIA ȘI NOI ÎI TOT DUCEM DE AICI.
-Doamnă, vă repet, acela nu provine de la câinele meu, nu vedeți că acuma strâng ce a făcut aici?!!?!
-DA, DA PESTE TOT SE CACĂ.

Ce concluzie trag eu? Că baba supărată, a cărei ochi bulbucați ieșeau din orbite când arunca în toate părțile cu frustrările ei personale, considera că îmi era prea lene să strâng (ceea ce făceam deja) după Soki și că într-un mod misterios, i-am făcut căcăcelul minuscul să se teleporteze fix lângă ea. Mai ales ca.. nu sunt sigură de proveniența acelor fecale carora le purta pică, dar câinele meu minuscul, dacă e sa ne folosim de logica, NU putea fi producătorul lor. Dacă oricum e cineva pe stradă, de ce să nu ne certăm cu el?

Nimeni nu se ia de vițelușul meu vicios!

vineri, 17 ianuarie 2014

Făt-Frumos: un caz vechi de progeria?

"Creştea într-o lună cât alţii într-un an". Progeria much?

Okay, lăsând glumele proaste la o parte, deja de mai bine de jumătate de lună a început anul nooooou. Da...
Ţin minte că nu am fost de anul trecut la cinema şi şi atunci, am reuşit cu obişnuita mea graţie de elefant să-mi torn sos de nachos pe cizme. Şi... nu, nu e

Momentan citesc basme despre femei care sunt într-atât de disperate sa aiba un copil, încât se roagă stelelor să le lase gravide măcar cu un lăstar şi care ajung să nască acel lăstar, pentru că se pare că stilul de viaţă YOLO nu a fost inventat de curând. Şi mă rog ca Poşta Română sa nu-mi mai transforme prenumele in Analia, nu e plăcut. Nup.

Vă recomand călduros serialul Sherlock de la BBC, veţi muri încet vizionându-l. Cum am păţit eu.
Have a nice evening!


duminică, 29 decembrie 2013

Anul 2013

Sincer, mi-e greu să scriu despre acest an. Mi s-a părut atât de lung, încât uneori când îmi amintesc lucruri trebuie să stau să mă gândesc dacă s-au întâmplat anul acesta sau anul trecut sau acum doi ani... etc. MI SE PARE CĂ AM FĂCUT ATÂTEA!
Anul a început cu olimpiada la biologie, mai târziu am participat la Grow, am continuat cu pregătirea pentru biologie, am fost la olimpiadă laaa engleză şi română, am scris revista Cercului de Lectură (cred că toată creativitatea mea a rămas între acele multe pagini şi de aceea nu am mai prea scris), am luat ore de engleză, am mers la Lecturiadă, am învăţat şi am citit, am râs şi am plâns, am mers în Grecia cu Ştefana, am pierdut vremea, am fost la Sommerschule (GUTENBEEERG!), am început să fac debate, am fost la Rock The City, Deep Purple şi The Human Body, le-am cunoscut ÎN SFÂRŞIT pe Mara, prietena mea din Piatra Neamţ şi pe Crisa, care de anul trecut a devenit bucureşteancă, am revăzut-o pe Sonia (o prietenă foarte draaagă, care s-a mutat în America), am început să ascult Joy Division, am interacţionat pe Twitter cu Ian Harding (lol, Amalia) şi cu PLACEBO (lol again, Amalia) am facut research la neonatologie, mi-am făcut muuuuuulţi prieteni mişto, am mers la ceva simpozion la UMF, am umblat prin cafenele şi last but not least, am fost în Wintercamp. (no particular order)
Pe scurt? Am crescut. Şi nu numai asta, m-am schimbat, m-am maturizat. Realizez că pe parcursul maturizării mele mă simt tot mai puţin încorsetată de naivitate, care încet, încet începe să pălească.(nu te înduioşa, mămico, tot copilaş cu un nivel ridicat de prostie am rămas)

Ştiu, acestei postări îi lipsesc sarea şi piperul, dar nu vreau decât să-mi rezum activităţile importante din acest an!

Sper ca şi anul viitor să mă ţină ocupată, să mă distrez, să mai fac un pas către împlinirea mea ca persoană. Pot afirma liniştită că anul 2013 mi-a fost bun prieten şi că chit că acum urmează să iasă din viaţa mea, nu-l voi uita şi îi voi mulţumi constant pentru amintirile frumoase. Nu doar anului doresc să îi mulţumesc ci şi următorilor: tuturor prietenilor mei, noi şi vechi (nu vă enumăr ca să nu uit pe nimeni şi după să aud vorbe, ştiţi că v-aş sufoca cu îmbrăţisările mele), mamei, tatei, bunicilor mei, Ioanei (care a încercat să dea upgrade cunoştinţelor mele de engleză), studenţilor de la Gutenberg, profilor de la şcoală (mai ales domnişoarei Muller, care a petrecut foarte mult timp cu pregătirea mea anul acesta, îi mulţumesc din toată inima), cărţilor, muzicii, ceaiului, lui Soki şi mediului meu înconjurător.

Aşa, acum aş vrea să ataşez câteva poze acestei postări şi să vă prezint melodia mea preferată. Mi-ar plăcea să aud câte ceva despre 2013-ul vostru în comentariile de mai jos. Dacă aţi citit până aici, thumbs up, sper că nu v-am plictisit.
AH, şi aştept feedback din partea voastra, ce aş putea să schimb la acest blog ca să fie mai plăcut etc etc. (dacă vreţi să mă înjuraţi, vă rog, nu aici, în rest vă primesc cu bratele deschise, fiţi civilizaţi).
Cartea mea preferată de anul acesta este Touching From a Distance, biografia lui Ian Curtis (fostul vocalist a trupei Joy Division) şi filmul cel mai bun pe care l-am văzut anul ăsta? Cred căăăă Bonnie and Clyde din 1967.

Un an nou fericit! Nu ştiu dacă mai postez anul acesta, aşadar, mulţumesc mult că îmi citiţi blogul, mă face să zâmbesc când mă gândesc că cineva chiar intră şi citeşte ce scriu.
Hehehehehehehehheehheheheheheheheheeee, vă iubesc! ;)











vineri, 27 decembrie 2013

Steph, curcubeul şi sarmalele

A fost odată într-un McDonald's o Steph. Soarele îi scălda părul într-un mod nemaivăzut, podoaba ei capilară aurită arăta de parcă ar fi fost coama unui ponei magic cu şuviţe în culorile curcubeului. Tot pământul s-a oprit să suspine pentru o secundă când s-a petrecut această minune. Astfel, Steph şi-a primit primul curcubeu.

Dar desigur, această poveste nu are doar un personaj, mai există o altă eroină, pe care Steph se străduia incredibil de tare să o înfăţişeze lumii ca pe un urmaş a lui Gargantua, a cărei fiecare masă aparent consta dintr-un festin pantagruelic cu nenumărate bucate săţioase. Pentru că Steph este, evident, antagonistul acestei poveşti.
În mod SURPRINZĂTOR, acest al doilea personaj, Ami, nu era decât o fată normală (bine, hai să îi spunem creativă), al cărei stomac se revolta la ore imposibile. Pentru că aceasta nu voia să dea deşteptarea vecinilor ei (la 3 dimineaţa) cu sunetele de canal înfundat ale organelor ei interne, dar nici nu dorea să îşi scoale părinţii cu zgomotul infernal al monstrului denumit ''cuptorul cu microunde'', după ce i-au făcut cu ochiul sarmalele din frigider, s-a dus în cameră şi le-a încălzit cu foehnul.

Cum lui Steph i se urcase la cap recenta popularitate dobândită datorită curcubeului, s-a gândit (din nou) să expună creativitatea lui Ami într-un mod negativ pe o reţea de socializare. Dar Ami a reuşit să învingă acest zmeu feminin cu noua ei putere, nepăsarea. Şi sarmalele nici nu au fost aşa de rele. Şi Ami nu mănâncă des, ci doar la ore nepotrivite. Şi nici nu mănâncă mult. De aia, Ami e cool.

Sfârşit...

P.S.; Germana e mai mişto decat româna pentru că nu trebuie să stai 1000 de ani ca să găseşti un sinonim pentru personaj. Figur, Gestalt, Geschöpf, Charakter.... Ich liebe diese Sprache!

Ingredientul secret (până acum) al acestei postări este sarcasmul. 
Küsschen!

Bazat pe fapte reale!


miercuri, 25 decembrie 2013

Balamaua laptopului meu

Nu-mi dau seama cum, dar Grinch-ul şi-a îndeplinit eternul scop anul ăsta. De-obicei febra sărbătorilor de iarnă mă invăluia, încorseta şi îmi modela creierul în formă de brăduţ. Nu vreau să cred că eu am crescut, pentru că, să fim serioşi, 15 ani...

Totul a decurs foarte ''chejuăl'', s-a discutat despre noul serial de prost gust de pe HBO, despre cum ar trebui eu sa duc gunoiul şi în final, pentru a-mi enerva familia, m-am gândit sa pun la mişto o manea, să fie bine ca să nu fie rău. Am o plăcere haină de a-l vedea pe taică-mio cum îşi modifică treptat expresia feţei până ajunge să semene cu o smochină, pentru că de obicei el e acela care se amuză pe seama mea. DOAR E CRĂCIUNUL!

Acum tata vorbeşte la telefon vesel, râzând de biata mama care stă în faţa blocului şi se chinuie să dezamorseze alarma maşinii. Eu, ce fac? Stau şi mă uit cu regret la balamaua laptopului meu, pe care o jelesc (se pare că are personalitate şi s-a gândit să îmi complice puţin viaţa) de ieri seară şi încă aştept să simt Crăciunul.

Nu era oare totul mai simplu dacă nu aflam că nu există Moşu'?

Crăciun fericit, voi cum aţi sărbătorit până acum?

luni, 23 decembrie 2013

Gutenberg

Pe scurt, n-am scris pe blog de atâta vreme că mi-am uitat propriul URL, shame on me, I know.
Totuşi, ca tot ''hartistu' '', am zis că dacă am subiect de scris pe blog, de ce nu?

Ieri m-am întors extenuată dintr-o tabără, nu doar o tabără, ci tabărA! Wintercamp-ul organizat de Gutenberg Studentenverein, la care am câştigat participarea fără plată în timpul şcolii de vară organizată de aceeaşi asociaţie.
Nu ii voi atribui adjective de genul ''mirobolantă'' sau ''mirifică'', pentru ca parca nu i se potrivesc. A fost pur, simplu si pe scurt Gutenberg.
Dacă vrei (sau dacă nu) să te culci la 5-6 dimineaţa, să te trezească altcineva pe la 7:30, apoi să trebuiască iar să te trezeşti pe la 9:30, ĂSTA E LOCUL PERFECT! Glumesc. (ba chiar deloc)
Am pornit lipsită de chef în tabăra asta, sincer, şi am sfârşit prin a plânge că trebuie sa merg acasă.
Nu ştiu dacă a fost vorba de oameni, de loc (care era mai izolat decât locul in care locuia Heidi fetiţa munţilor, se poate sa fi fost vecină cu Yeti, nu mi-am dat seama incă) sau dacă au fost activităţile, dar parcă au fost toate. Acum îmi dau seama ca am stat o săptămână în mijlocul nimicului, înconjurată de nimic, dar parcă am fost mai ocupată ca oricând.
Le mulţumesc din tot sufletul organizatorilor acestei tabere, o mână de studenţi răbdători, curajoşi, implicaţi şi să nu uităm neeeebuni care încearcă să mai germanizeze generaţia asta dezinteresată şi până la urmă plictisită. Nu pot să explic foarte bine printr-o postare care sa nu depăşească limitele plictisului infernal cât de tare mi-a plăcut tabăra asta, dar vreau să spun că e genul de tabără în care oricine reuşeşte să îşi găsească locul, să înveţe ceva (am avut câteva workshopuri, din fiecare am învăţat ceva, dar am şi râs o grămadă, mai ales pentru ca ''profii'' sunt studenţi, ceea ce face colaborarea cu ei mult mai uşoară şi plăcută) şi să se distreze. Ah, da, şi învaţă să împartă mâncarea la nevoie... 
O aplaudă maaaaaaaaaare, sincronizată şi zgomotoasă pentru Gutenberg Studentenverein! 

Mi-e deja dor de voi toţi, ihr lieben mini und maxi Gutenberger!

Aici e site-ul Verein-ului (asociaţiei), vă invit şi oblig pe toţi care ştiţi o boabă de Deutsch de oriunde din România să luaţi parte la Sommerschule-ul, Wintercamp-ul şi Theaterworkshop-ul lor, pentru că sunt AŞŞŞŞA de... grav de mişto. Dacă mai vreţi detalii comentaţi mai jos sau scrieţi-mi pe facebook, promovez din tot sufleţelul meu asociaţia asta de nebuni!

Ne vedem la următoarea postare, ihr Lieben!



marți, 11 iunie 2013

Simt nevoia

Şi totuşi, simt nevoia să fac ceva. Mă gândeam: râzi, proasto, sau râde viaţa de tine.

Chiar nu am chef de nimic, mi-e atât de lene încât nu pot să îi explic absolut nimănui. Sincer, dacă lenea ar durea...
Ştiu doar că am ajuns să pun prea mult accentul pe orice.

duminică, 26 mai 2013

Alles Gute, liebe Mama

Te respect, te iubesc şi ştii asta. Totuşi nu pot să fiu de acord cu un lucru: cu faptul că tu te crezi bătrână. Ceva "bătrân" e ceva uzat, nefolositor în cele din urmă. Dar tu? Tu nu vei îmbătrâni niciodată, dragă mamă.
Nu pot să cred că eşti atât de oarbă. Deschide ochii larg şi uită-te în jur. Nu te uita la oameni, uită-te la viaţă în sinea ei. Ce vezi? Bătrâneţe? Ţi-aş putea arăta sute de pomi care au de două ori vârsta ta şi cu toate acestea sunt la fel de proaspeţi şi folositori ca ceilalţi. O, tu mamă scumpă, meine liebe Mutter, te preţuiesc prea mult ca să te văd ca te adânceşti în gânduri din acestea inutile, cenuşii şi plictisitoare. Nu îţi şade bine. Mai bine încearcă să resuscitezi veşnicul tău optimism şi hai să ne concentrăm pe mâine, pentru că ieri şi azi au trecut.
Vârsta e o cifră, nu e un ghimpe în spate. E neglijabilă şi irelevantă. M-ai învăţat aproximativ tot ce ştiu despre viaţă, dar ai uitat să ai grijă de tine.
Tu eşti cea care de ziua ta îmi cumperi mie cadou.
La foarte mulţi ani, ich liebe dich aus meinem ganzen Herzchen! Oricât de "capră" aş fi, oricât de naşpa aş fi, te iubesc, te iubesc mult şi nu uita. Spuneai că eram zâmbitoare şi mai sociabilă când eram mică? Nu e nimic, mami, înăuntru tot aceeaşi persoană sunt.
Alles Gute zum Geburtstag!
Mama mea e frumoasă. Mama mea e mama mea. Mama mea e cea mai tare. Mama mea, io-s ţăran, da' ştiu că ai valoare fără număr.

Mama? Mama!!! Mama! Te iubesc!

vineri, 3 mai 2013

Chirurg de suflete

Cu toţii am cunoscut această fază. Sufletul e diform, într-o continuă schimbare iminentă. Ajungi să nu mai ştii ce să crezi. 
Totuşi este o ecuaţie simplă. Foarte simplă. Se numeşte adolescenţă. Între 12 şi 14 ani apare acest monstru despre care nu ai auzit multe, dar sigur ai văzut "adolescenţi" în habitatul lor natural înainte de a deveni tu însuţi unul. Nu îţi este frică, pentru ca ştii că somnul de amiază nu mai există în acea lume nouă.
Cu siguranţă adolescenţa va fi mereu un chirurg al sufletelor, unul neexperimentat încă, dar mult prea vechi. După multe încercări, pe la 20 de ani poţi afirma că şi-a făcut şi acesta treaba. Eşti un om, cu sentimente definite şi păreri proprii.
Adolescenţa nu o dă în bară, ci are grijă să păstreze diversitatea. Nu îţi face griji. Acum doare, peste câţiva ani va fi complet diferit. Anestezicul lipseşte de obicei, nu te mira. Este esenţial să reţii că adolescenţa îţi diseacă sentimenetele lăuntrice pentru a te pregăti pentru ce vine după, maturitatea.
 -Oare toată viaţa este o operaţie?
Copilăria este perioada dinainte, adolescenţa operaţia în sine, maturitatea perioada postoperatorie, bătrâneţea perioada în care eşti slăbit şi ştii bine că vei muri în curând.


Mi-e frică să cresc. Mi-e frică să nu mă doară. Mi-e frică. Sunt adolescentă.




miercuri, 24 aprilie 2013

Câteva minute

Au mai rămas câteva minute neînsemnate, pe care probabil că peste câtva timp voi uita cum le-am petrecut. Nu contează. Mă uit la ceas, e drăguţ şi sunt entuziasmată ca un copilaş mic. Imediat, încă puţin, voi aştepta cu "Exerciţii de Echilibru", da asta voi face.

Încă puţin.... Puţin şi 14 va deveni 15.

duminică, 21 aprilie 2013

Gară

De mică am urât trenurile. Dar gările, ce erau gările? Ele erau cu totul altceva.
În tren, mai ales vara, stai așezat sau terifiat în patul de la etaj al cușetei (sau strivit în cel de jos) și probabil asculți povestioara unei băbuțe simpatice care se pare că va coborî la aceeași stație ca și tine. Acea stație fiind la întâmplare, la cam 7-8 ore distanță de mers cu trenul. În final adoarme și babuța și reușești să mai citești ceva sau să asculți muzică.

Dar gara? Gara era tărâmul interzis pentru mine, mai bine zis peronul. Mi se spunea să nu merg acolo singură, pentru ca sunt mulți străini și m-aș putea pierde, m-ar putea lua "țiganu" mare și rău. Nu doar că nu aveam voie să inspectez gara singură, dar nici nu exista nimeni care să fie indeajuns de agitat să stea cu mine pe peron înainte de vreme, la ore de vârf când se petrecea ce era mai interesant. Nu, noi stăteam în sala gării, unde vocea enervantă anunța câte un tren din 2 în 2 minute. Dacă s-ar fi petrecut ceva magic acolo, nu aveam de unde să știu. Și prin magie nu mă refer deloc la scântei ciudate, ci la reuniuni de mult așteptate sau la persoane care se văd pentru prima dată. Acea surpriză a necunoscutului, acea frică de a nu recunoaște persoana pe care o aștepți sau care te așteaptă. Tensiunea gării mi se pare diferită față de cea a orașului. E pozitivă.

E altceva.

sâmbătă, 13 aprilie 2013

1000 de ani?

Pentru că a trecut ceva timp de când am această peşteră pustie... ăăă acest BLOG a venit vremea unei biete schimbări. Fundalul e un şablon făcut din amintiri. Mai sunt şi poze cu creaturile dragi mie sau alte lucruri interesante. Pot să spun cu drag că am crescut odată cu bloguleţul ăsta, m-am maturizat, dar tot căpşuna verde ştiu că am rămas.

Dezvolt ideea mai tarziu. *postpones*



duminică, 24 martie 2013

Sacul

O zi nouă nu este nimic altceva decât un sac nou cu multe lucruri diferite în el. Pe unele ne aşteptăm să le găsim, pe unele mai puţin. Totuşi orice ne cade în mână ne va folosi cândva cu siguranţă, aşa că ideal ar fi să nu îl trântim într-un colţ uitat de lume.

Şi în sacul ăsta am găsit acum câteva zile ceva prăfuit şi pricăjit, abia se mai ţinea pe picioare. Aceast mic firicel de speranţă m-a făcut mai întâi să zâmbesc, apoi sa râd în hohote. Dintr-o dată fericirea mi-a dat o palmă şi m-a însemnat. Palma mi-a întors privirea către fereastră unde mă saluta dansând zăpada. "Ce dracu,  e sfârşit de martie." Cu asta m-am întors la posacul caiet de matematică şi am uitat ce a fost acel firicel.

Orice ar fi fost, m-a făcut să râd cu adevărat, mi-a pătat existenţa. Asta a fost altceva.


joi, 21 februarie 2013

Acel clişeu

Cu toţii am auzit: "Ce e cu generaţia asta? Porci! Vandali! Creiere prăjite."
Daca stăm puţin, puţintel să analizăm problema... De ce sunt toţi împotrivă? Cu ce am greşit?
"Ăştia o să ne plătească pensiile!!!!" 
Ştiam de toată revolta asta, dar de când am citit anumite comentarii, am început să îmi pun nişte intrebări.
De ce ne criticaţi aşa? Voi ne-aţi crescut, dacă e vina cuiva, e a societăţii şi "societatea" sunteţi voi. "Analfabeţi! Proşti!" Un copil nu se poate creşte singur. Există alte posibilităţi in zilele noastre, aşa că nu vă aşteptaţi să vă fim clone.
"Ce vor deveni?" Oameni. Nu spun că toţi adulţii gândesc aşa, dar să fim serioşi. mulţi o fac.

Iubesc Clujul.



miercuri, 13 februarie 2013

Another DAY, YES!

Forvere alone awesome day IS TOMORROW!!!!1111!!!!11111!!!
Sincer, cam atât am avut de spus. Pentru că mâine va decurge în felul următor: Voinţa inexistentă mă va forţa într-o manieră nemiloasă să mă ridic din pat. Voi petrece o zi minunată la şcoală (unicorns, rainbows, ponies, FAIRIES, YAY...). Mă voi întoarce acasă înfrântă ca un brav soldat de oboseala zilnică. Voi consuma nişte alimente adorabil de bogate in calorii. Voi studia cu inima în dinţi nişte materii care mă dau pe spate de amuzante ce sunt. Îmi voi incheia ziua împlinită şi cu un zâmbet pe buze (pe dracu'). Concluzia este că da.

În viaţă există orice. Dar diacriticele mă seacă. Vreau un ponei. Şi se pare ca vremea se încălzeşte, vântul va sufla sla... Mda, trebuie sa îmi gasesc un hobby.

Cu mare întârziere, pe 1 februarie blogul a cam împlinit doi ani. Mulţumesc tuturor pentru tot şi chiar şi pentru nimic(celor care nu au auzit niciodata de mine!). Bietul nimic, nimeni nu-l pomeneşte...

Happy Valentine's, people!



luni, 4 februarie 2013

Nu e frig.

Mă plimbam aşa liniştită. Era frig afară, ştiam că trebuie să ajung repede acasă, pentru că era deja întuneric şi nici stele nu mai erau pe cer. Iarna a adus cu ea acea patură de nori grea si cafenie. Oarecum nu voiam să plec. Era bine, ascultam muzica şi mă gândeam la orice altceva în afară de un test la mate sau la fizică.
De ce să fiu tristă? Nu prea am motive. Mai bine îmi afişez mutra de cal fericit si ma gândesc la culori si la ceva pozitiv. Sunt mică, sunt neinsemnată, de ce sa le fac viaţa altora mai grea când o pot face pe a mea minunată?
Sunt un bulgare de optimism şi râd şi mă zbat şi ţopăi şi nu cred ca ar trebui să fie altfel. Voiam să demonstrez cu asta ceva? Da, că sunt ca oricine altcineva, egoistă şi îmi vreau binele. 
Aşa că :) "I'm back, bitcheeees!". Nu e frig.

miercuri, 2 ianuarie 2013

2013. Sa nu uit sa nu mai scriu 2012 in caiete!

Bine te-am gasit, 2013. Vaaaai şi eu care mă aşteptam sa murim in 2012. ~aluzie stupidă~

Că am intrat vie in noul an e prima parte a planului. A doua? Sa îmi fac ordine. Nu în cameră, Doamne fereşte!
Vreau cu adevărat să încep să pun din nou suflet aici. Mi-e dor. Să schimb aspectul. Să rămân Căpşuna Verde. 


La mulţi ani! De ce nu ne-am putea spune in fiecare zi la mulţi ani? Mereu e bine venita o astfel de urare. Pana la urma si sarbatorile sunt zile. E adevărat că Gigel si Lenutza se vor îndopa mai bine de sărbatori şi vor goli rafturile supermarket-urilor cu mai mult spor. Totuşi, am decis sa merg cu capul inainte (indiferent de ce zid mă voi mai izbi) şi să mă ridic mereu. Ce am de pierdut?


PS. Mami şi-a facut blog. Sper să va placa. Q-SHM
 . 



miercuri, 26 decembrie 2012

I HOPE YOU HAD A MERRY CHRISTMAS!

Nu v-am urat la timp Craciun fericit, dar sigur v-a mers bine si fara aceasta umila, strasnica urare a mea.
Ce ati facut? Eu stiu doar ca am uitat complet (din nou) de blog. Totusi ii simt lipsa. Chiar daca mi-e intotdeauna frica sa scriu ceva. Ma gandesc ca poate mi-am pierdut piesa interesanta, am pierdut-o ca o boaba de orez intr-un desert.
Ce ma frustreaza recent e asta: copii cresc prea repede,  Mosu' nu mai exista de mult, Craciunul nu mai e sarbatorit cum trebuie. Traim intr-o biata lume in care totul se degradeaza incet pana ajungem din nou la primitivism.
EU m-am distrat, am fost la "Spargatorul de nuci". Si bradutul meu lumineaza frumos. Pe Soki l-am terorizat cu beteala. Bietul catel fuge doar cum ma vede acum. Adorabila atmosfera asta. Si hmmm niciodata nu e prea "sarbatoare" pentru glume cu CHUCK NORRIS!


-Chuck Norris nu il asteapta pe Mosu'. Mosu' il asteapta pe Chuck Norris! <3

Ce a fost cel mai frumos Craciunul asta?

duminică, 4 noiembrie 2012

"Taci, esti urat."

De curand, draga de Daniela, a citit o carte, The Duff ( gasiti voi recenzia pe blogul ei ca nu-i asa greu). Oricum, nu toti suntem asa de frumosi. Avem si defecte si eu sincer voi fi mereu constienta de defectele mele si nu le voi accepta. Oricum, asta e problema mea, insa nu inseamna ca nu le voi accepta pe ale altora.
Desigur, fiind "FATA" ma gasesc foarte des in situatia in care imi vine sa urlu, sa plang, sa bat pe toata lumea cand cineva cu capacitate intelectuala scazuta (ca sa nu zic ceva mai urat) ma jigneste.
Nu cred ca aveti voi dreptul sa subliniati ce imi lipseste ca sa fiu perfecta. Nu sunt si nici nu vreau sa fiu perfecta la suprafata. La acest gen de oameni CHIAR nu se poate folosi expresia "Judeci cartea dupa coperta" pentru ca ei nu stiu ce e aia o carte.


Damn you all to hell.

Dar totusi ceva.. legat de propriile defecte: Dragi oameni, daca nu aveti destula incredere in voi ca sa faceti ceva anume, nu o faceti pentru ca nu vor fi mereu acolo persoane care sa va impinga. Aveti grija.

Take care,
noapte buna! 
(Un fiiiiiiiilm, ooo sfant sentiment, timp liber pentru ceva orice altceva in afara de scoalaaaaa, lalalaaaaa, aa si ca sa va mai zic, A FOST AH-MAZING la bal, adica daca trecem peste faza cu furatul telefoanelor, ee, va zic maine, paa paaa).

duminică, 14 octombrie 2012

Did you know her story?

Prima data m-am gandit. OMG "bullying" ce e asa mare chestie, chiar se ajunge la suicid? Apoi m-am uitat la video-ul ei si mi-am dat seama de marea chestie.
Amanda Todd, care a devenit mai celebra dupa moarte, are o poveste care te infricoseaza.
Uitati-va si voi la videoclipul de mai jos.
Parerea mea este.. ca si ea a avut un rol in aceasta poveste. Ea si-a aratat sanii unui strain de pe internet, ceea ce nu a fost deloc bine. Si tot ea spune ca a stiut ca tipul avea prietena, dar tot s-a culcat cu el.
Nu mi se pare in ordine nici ce a facut ea, chit ca reactiile oamenilor au fost mult intensificate.
Asadar, odihneste-te in pace, Amanda. Ai facut niste greseli, dar nu atat de grave incat sa mori. Nimeni nu merita sa moara dintr-o greseala...
Eu am invatat, chiar daca stiam asta, ca trebuie sa am foarte mare grija pe internet, dar daca esti destul de precaut e greu de crezut ca poti ajunge asa.
Si pentru toti haterii... va rog frumos, tineti-va parerile jegoase pentru voi. A platit pretul vietii, nu ajutati pe nimeni cu remarci deocheate...
Take care, people! <3
Ami.



miercuri, 10 octombrie 2012

Draga tata!

Daca erai o doamna, iti cumparam o floare?
Daca erai un copil, o jucarie oare?
Dar uite asa ziua ta a trecut
Imi pare, rau nu am stiut
Ce sa-ti daruiesc, deoarece
Unui domn nu-i poti da orice!
Sper ca nu te-ai suparat,
Norii nu i-ai numarat,
Dar pe acest an s-a lasat cortina,
Mai vin multi, multi ani, iar vina
Nu o voi mai avea la anul
Pentru ca nu doar atat iti va fi darul!
Adevarul e ca sunt copil lenes si indolent
Dreptate iti dau, nu sunt vigilent.
Totusi fetita sensibila ,cica, fiind
M-am gandit sa nu te las ranjind,
Asa singur fara un motiv
Asa ca am scris un poem emotiv.
La foarte multi ani frumosi
Frumosi dar si savurosi!!!


Te iubesc. Cu drag, Amalia.

sâmbătă, 22 septembrie 2012

World gone wild!

Nu o sa scriu despre "minunata senzatie" a inceperii anului scolar, "mirosul" scolii (:| Uh, da legat de asta, ar trebui sa fac o postare despre mirosuri) si nici despre "copii zambitori de clasa I care de abia asteapta o noua zi de scoala", "liceul care iti da o senzatie minunata si blablabla" pentru ca... EU nu sunt atat de entuziasmata si am asteptat o saptamana ca sa vad daca LICEUL e ceva interesant. Well.. pana acum e o bataie mare de cap. Si sincer ma enerveaza inghesuiala din scoala, nu sunt deloc de acord cu clasa 0 si ma enerveaza ca din cauza lor, "noi astia mari" nu mai avem voie in curtea mica sau in nu stiu ce locuri. Nu m-am angajat ca dadaca acolo. Atata snobism... Nu ii cunosc, nu imi pasa ce fac, e asa de greu de inteles??

Oricum, internetul a innebunit! Acum cateva saptamani am "aflat" ca Morgan Freeman ar fi murit si weekend-ul trecut ca David Henrie (How I Met Your Mother; Wizards Of Waverly Place) ar "avea" cancer. Oamenii se plictisesc intra-atat de tare incat nu mai au ce face? Isterie pe Twitter si isterie pe Facebook.
Sau altceva, mai erau trendurile de pe Twitter, facuse o prietena printscreen si cam toate sunau asa: Sarah Unstoppable Geronimo, Justin Toaster Bieber sau Taylor Gangsta Swift.
Trendurile chiar erau amuzante, dar.. zau "glumele" despre moarte si cancer nu mi s-au parut deloc amuzante ci mi s-a parut ca unii chiar nu au ce face cu timpul liber si accesul la internet. Nu mai intreb de ce pentru ca nu are cine sa-mi raspunda. Ma intreb ce o sa mai fie.
Acum vine o parere personala dura, dar nu va suparati pe mine: 9GAG a luat-o razna. Foarte multe postari populare sunt inside jokes sau glume pe care nu le intelegi daca nu stai lipit de 9GAG plus, asa cum spunea o colega, trebuie sa ai anumite preferinte pentru a fi un 9GAGer.. Sa iti placa neaparat Star Wars si Queen, sa urasti Twilight, sa fi innebunit dupa Pokemon (sau ma rog, in copilarie) si altele. DE CE? Nu stiu cum sa o spun.. dar e comun sa fi asa in ultima vreme si toata lumea are limbaj de 9GAG (nu zic ca nu il mai folosesc). Poate ca ar trebui sa apara ceva nou, diferit care sa dea 9GAG jos candva. Parerea mea, nu dati cu pietre!

Ei... am cam lipsit si si de pe blogurile voastre, I am sorry, dar chiar nu am avut chef de calculator :(... Sper sa am mai mult in viitor.

Si.. Bafta la scoala!! ;)

Capsuna.

(Sursa poza aici.)

vineri, 31 august 2012

Orice #1

Ii placea sa pufaie. Ce altceva putea sa faca Pinguin? Nu era multumit cu numele sau, cine a mai auzit de un ponei pe nume Pinguin? Cel mai des i se spunea Pin sau Pen. Coama deschisa la culoare, in rest maroniu. Halal asemanare intre el si un pinguin.
"Stapana" lui, Luna era o lunatica. Se gandea mereu in detaliu la tot si ii placea sa fie originala. Originalitatea asta incepea sa fie exagerata deja. Ii placea sa stea pe spate intinsa sub un copac si sa ii numere frunzele, dupa care sa le imparta in categorii: Frunze mari, mici, uscate, verzi, ciudate, comune etc.
Luna si Pin erau totusi foarte buni prieteni, chiar daca in sinea sa Pin o ura pentru numele sau. Dar cum ar putea sa urasca o fata cu un suflet atat de mare si atat de sincera? El nu putea sa ii spuna nimic niciodata, dar ea ii vorbea si citea in ochii sai ce isi dorea. Daca ajungea la o gradina zoologica in loc de casa Lunei?
Casa: mica. Totusi, Luna s-a indurat de Pin cand l-a gasit abandonat. Acesta avea un cusur, avea probleme la coloana vertebrala, de aceea fostul sau stapan il abandonase acum 3 ani, intr-un oras apropiat de mare, unde era "la moda" sa iei bani pentru a plimba copii oamenilor pe un ponei. Pin dormea afara, intr-un grajd improvizat, construit de tatal Lunei. Dar era cel mai comfortabil loc din lume pentru el, pentru ca avea paturi, apa, fan, mancare si compania Lunei cat timp aceasta nu era la scoala sau avea alte treburi. Cum era vacanta, nu era mai niciodata singur.
Pin isi dorea sa vada o stea cazatoare intr-o seara, pentru ca avea si el o dorinta...

luni, 20 august 2012

Stars

Pai.. Uite cum a trecut timpul si nu am mai postat nimic pe blog. Sa imi scuzati absenta si de pe blogurile voastre, dar... pur si simplu nu am avut chef de "bloggenit".
Dada, Placebo. Se pare ca acest concert a avut un efect de durata asupra mea :D. Mi-am petrecut muuult timp ascultand/vizualizand putinele livestream-uri pe care le-au avut de la Bucuresti incoace.

Uh, ieri s-au implinit 6 luni de cand a murit Pinky, of of. Sper ca e bine acolo sus, sper ca e fericit.

Pe de alta parte, ce vroiam sa zic? Aaa, hai sa radeti acum putin:
Asta e una din cele mai amuzante chestii pe care le-am vazut vreodata!!



Si, o poza ca nu v-am arata, de la Bucuresti:  cu Smushy.


Maine seara plec iarasi, la mare, dulce mare. Uuh dar am mai intrat si eu nitel sa mai povestesc ceva.


A, da. M-am apucat de invatat rusa :P.

Do svidanija!

marți, 7 august 2012

Dream came true

Placebo, 6 August 2012, Complex Sportiv "Iolanda Balas Soter", Bucuresti. 
Intrarea se face incepand cu ora 18.


Am fost. Am fost la Placebo. Inca imi e greu sa cred, dar inca ma bucur si le spun tuturor.
Ca sa fiu corecta: in deschidere a cantat Grimus. Uhh.. nu am mai ascultat pana ieri si voi recunoaste ca am ramas impresionata. Bravo!
Adevarul e ca am asteptat 3 ore si jumatate pana sa isi faca aparitia Steve Forrest, tobosarul trupei pe scena. Cand a aparut Brian Molko, solistul, am tipat de mi-au iesit ochii din cap. Plamanii nu mai existau in acel moment, ce era important? SA URLU, SA URLU, ca sa auda acel om cat de apreciat e. Stateam foarte aproape de scena, la 1-2 muci distanta de scena. A meritat sa astept.
Pe parcurs, am urlat fiecare vers. In afara de melodia inca nescoasa pe piata, pentru ca avea versuri necunoscute mie (B3). Parca a durat prea putin. Oricum, momentul a fost magic. Nu regret faptul ca acum ma doare ca naiba gatul. Brian Molko se poate simti apreciat. A fumat in timpul concertului, a baut bere, a sarit pe scena, a facut glume, a schimbat chitari, dar cel mai important: A CANTAT.
Am auzit ca au fost cozi la bauturi. Nu am de unde sa stiu, pentru ca l-am rugat pe tatal meu sa ne ia mie si Elenei apa si suc. Le-am baut pana sa urce Molko pe scena. Dar cui ii trebuia apa cand era Placebo pe scena?! Stefan Olsdal (bass & voce secundara) ne-a dirijat urletele la un moment dat. La final, Steve Forrest (tobe) a aruncat cele 4 bete folosite in timpul concertului in public. Pe langa asta mai am impresia ca Molko a aruncat foi cu versuri semnate in public. Nu am prins nimic :(, poate data viitoare.
Draga tata, multumesc din inima: mi-ai oferit sansa de a-mi vedea trupa favorita live. Totul a fost magic, as mai merge la 100 de concerte Placebo. Multumesc acestei trupe, ca mi-au oferit o seara minunata, voi continua sa le ascult piesele si sa sper la un al 4-lea concert in Romania.
Ce m-a nedumerit? De ce biletele la tribune, din care aparent nu se vedea nimic erau 145 lei (in avans) pe cand cele la Gazon A (avans, cele pe care le-am avut noi) erau 125 lei. Mister total pentru mine. Hmm.. oare cati oameni au fost prezenti?

Oricum, am o parere extraordinar de buna despre acest concert, aceasta trupa. L-am savurat din plin.
Bine ca pana la urma au lasat minorii sa intre, daca nu, faceam spume la gura ^^.

Uh... Da, setlist-ul:

Kitty Litter
Battle for the Sun
Every You, Every Me
Speak In Tongues
Black-Eyed
Special Needs
For What It's Worth
I Know
Slave to the Wage
Bright Lights
Meds
Teenage Angst
Song to Say Goodbye
The Bitter End
Bis:
Running Up That Hill
Post Blue
B3
Infra-Red.

Va las cu intro-ul concertului si prima piesa, Kitty Litter. Mi-am permis sa filmez o particica din concert (nu eu, ci tata) ca amintire. Sunt pentru uz personal, blogul e personal, non-comercial, asa ca nu ar trebui sa am probleme. :) L-am editat ca sa fie mai scurt pentru voi.

Voi ati fost? Multumesc inca odata trupei Placebo si celor de la TMlive pentru ieri seara.

O seara minunata sa aveti.
Ami, Placebo fan.



vineri, 27 iulie 2012

Experiente

Bine.. Am avut o experienta proasta cu o anumita vloggerita. Mai mult Stefana, eu m-am cam bagat :).
Oricum, nu voi da nume ca sa nu ii fac anti-reclama. Daca ma intrebati in privat, va zic, asa nu risc. :|

Oricum. Tipa facuse un vlog pe tema "comentariilor". A ales un cometariu mai vechi al Stefanei si i-a criticat gramatica in loc sa zica: "Da, ba am gresit!". Defapt asta face tot timpul. Pe urma am comentat la acel video si i-am zis caa.. Se crede prea tare si ca nu e treaba ei daca unii vor sau nu sa invete corect limba romana.
Ea pur si simplu mi-a sters comentariul, chiar daca nu am folosit cuvinte ofensatoare, dar i-am dat peste nas. Sincer nu ii mai urmaresc vlogul acum, sper sa se lase, pentru ca a devenit prea aroganta pentru cineva care abia implineste 15 ani. Nu stiu cu ce drept spun asta. Atata timp cat nu am dat nume, nu ma judecati.

Chit ca la finalul unui video a spus: "Astept pareri bune si proaste". Mda, draga mea se pare ca nu prea suporti critica.

Acesta este un comentariu lasat ulterior de Stefana, si acesta fiind sters:
"****** :| sincer eu nu te-am vazut acceptand criticile!
Daca cineva iti lasa un comentariu in care iti spune ca ai gresit, tu spui ca acel comentariu este prost / neclar... sau ca cel care il scrie este un analfabet!
Sincer mie mi-au placut primele tale filmulete. Erau chiar funny si in stil ****** :-?? dar acum ....esti seaca.
Pun pariu pe ce vrei tu , ca o sa imi critici comentariul... dar :-j ii ok ;) bafta :|"


Stelutele inseamna numele ei :), nu ma cenzurez cand injur.

Asa ca va intreb eu acum sincer: Care sunt criticile voastre pentru blogul meu? :)
Incerc sa ma antrenez pentru viata reala.


Ami.

marți, 24 iulie 2012

Placebo.

Placebo. Placebo. Placebo.
Mai sunt putine zile pana la concert si eu alcatuiesc setlist-uri imaginare incontinuu. Oare ce vor canta? Oare cat va dura? Oare cat de tare mi se va parea? Oare e primul si ultimul concert Placebo al meu?
Nu stiu. Cert e ca luni plec la Bucuresti, la Smushy a.k.a Elena. Nu stiu cat voi posta acolo, asa ca voi mai posta cate ceva inainte sa plec. Sigur acolo nu voi prea avea timp, dat fiind faptul ca m-a avertizat ca ma va cara peste tot.

Nu am mai fost la Bucuresti. Oare cum e? Sigur o sa ma distrez.

Mai vine cineva la Placebo?
Concertul va avea loc in data de 6 August, la Complexul Sportiv Iolanda Balas Soter, Bucuresti.

I'm VERY excited about it.

Sincer daca ar fi sa va recomand niste melodii ar fi: Space MonkeyPure Morning sau Running Up That Hill (care e un cover dupa Kate Bush).

Vroiam sa va intreb ceva, ar fi o idee buna sa incep sa scriu recenzii? :)

P.S. Am aflat ca unul din membrii trupei care va canta in deschiderea concertului a absolvit la liceul la care merg eu: Colegiu National "George Cosbuc"- Cluj. Interesant, right?

sâmbătă, 21 iulie 2012

Draga mea

Draga mea prietena "de pe blog",
insfarsit te-am cunoscut. A fost misto. Chiar daca eram mai zombie, dar la ce te astepti la ora aia? Lasa, ca tot bine a fost. Si da, data viitoare o sa fiu mai eu.
Multumesc de carticica. Acum chiar suntem prietena, asa-i Daniela? Incearca sa nu mai nimeresti cu lunatici in tren.

Draga mea cea mai buna prietena,
multumesc pentru tot. Dupa multe zile cu tone de: "-Cand sa vorbesc cu el? -Saptamana trecuta! ; Csabi vine de la ciob; Prind deodata cu aceeasi mana" stiu ca mai sunt multe de discutat si mai avem despre ce rade, inca multi ani. Inca imi vine greu sa iti zic adio ca si colega de... scaun.
Te indragesc mult, pentru ca ma cunosti prea bine. Hai sa mai mergem sa udam barci in parc. Da-le naibii de rate! :)

Draga mea mama,
te iubesc pentru ca de multe ori facem chestii ciudate impreuna. Trebuie sa ne uitam la mai multe filme impreuna. Sa ma vopsim unghii, sa radem si sa asteptam reactiile altor oameni. Eh, stii ca oricum ar fi tot asa ramane. Nu?
A, si probabil ca dupa ce vei vedea postarea ma vei pune sa spal vasele. Uite, o sa zic: "Okay".
E bine asa? :) <3


Ami.

sâmbătă, 7 iulie 2012

O lume minunata in care veti gasi...

Voi incepe ciudat. Atunci cand stateam pe facebook si stalkam tot felul de oameni, m-am uitat si pe Wall-ul lui Steph. (nu te speria, mai, nu sunt chiar un freak... o freaka :)) da-o naibii intelegi tu) siii am vazut ca ea a citit urmatoarea chestie: link.

Maa... ce o mai fi si asta? Cititi, daca vreti. Oricum, pe scurt este vorba despre cineva care se ridica si ne apara si pe noi, "jeneratia".
Sincer si eu sunt satula de critici exagerate la adresa noastra. Pana si profesorii (cu toata stima) dau cu cele mai urate vorbe in noi. Ba ca nu o sa ajungem nimic, ba ca le e frica de viitor, ba ca nu suntem in stare de nimic. Dar totusi, mama mea este educatoare si o aud de multe ori: "vai cate pretentii au parintii de la copiii lor". Si asa este. Generatia asta este cea a asteptarilor si a "viitorului". Dupa aceea va dezamagim poate din cauza stresului (nu e deloc cazul meu, familia mea nu m-a stresat niciodata) sau alte cauze si voi dati cu pietre in noi? Nu asa era ideea articolului... Ci.. ei bine conteaza si felul in care crestem. Intr-o tara in care PUTERII (as zice altceva, dar sa zicem ca nu am eu varsta necesara pentru a ma implica) nu ii pasa de nimic si de nimeni. Intr-o tara in care oamenii aleg cei mai mizerabili conducatori(nu imi spuneti ca nu stiati pe cine ati votat, cazul orasului meu este CEL MAI PENIBIL, cine este primarul Clujului? :) )... Dumnezeule, mai terminati.
Mereu am facut comparatie intre stirile de la noi si cele din Germania. Stiti care e diferenta? La ei dureaza 10-15 minute plus 5 cele sportive. Aici 60 de minute PLINE de  accidente, violuri, jafuri, sinucideri, omucideri, pedofilie, zoofilie, isterie religioasa, behaitori, "starlete", etc. CUI II PAAAASA? Ma mai uit ca sa imi bat joc. Dar stiti ce? O stiti pe "Tonciu"? De ce e aia celebra? Pentru ca televiziunea primeste bani pentru IQ-ul ei, care de altfel te da pe spate, asa-i?
Da, apartin acestei generatii. "Generatii" in sensul foarte general, pentru ca sunt abia in clasa.. a 9-a. Dar ganditi-va putin, adultilor, nu e si greseala voastra pentru incredibila noastra scadere intelectuala? Noi nu suntem viitorul copiilor vostri... Noi suntem COPII vostri. Singuri nu vom putea schimba lumea. :) Luati ca exemplu "subiectivo-predicativa" de la Evaluarea Nationala. Nici voi nu sunteti in stare sa spuneti exact ce e, si ne puneti pe noi sa va spunem. Ministrul educatiei nu poate rezolva "problema cu copii". Credeti-ma, nu era asa grea, eu am reusit sa o rezolv. Eh... DAR ASTA NU MAI E IMPORTANT, doar e ministru! Nu?

Cu drag, Ami.

miercuri, 4 iulie 2012

Miercurea fara cuvinte- Apa, prietenul nostru vara

Pentru ca... altfel am cam muri.

Siii uitati cum se evapora apa de pe Ami :D.


Prima mea "Miercuri fara cuvinte" :D.
Mai multe laaaa: Carmen.

luni, 2 iulie 2012

The Dog Days Are Over...

"Can you hear the horses?"
Am trecut. Ei bine, nu trebuie sa fii un geniu pentru a intra la liceu, dar... stiti cel mai stresant e sa nu patezi nenorocita de foaie! "Semne, nu faceti semne...". Va dati seama ce nasol trebuie sa fie ca din neatentie sa trebuiasca sa repeti un an blestemat?
Nu cazul meu. Nu conteaza cat am luat, am luat destul, ca sa zicem incat pot intra la absolut orice liceu din Cluj.
Altceva? Sunt roscata, guys. Desigur, spectaculoasa mea intrare a fost la Ursus Evolution :). V-a placut/nu... Ati observat/nu, deloc problema mea. Sincer, vreau sa rup legaturile slabe cu unii. Pentru ce sa pastrez ceva ce nu rezista din cealalta parte? Fuck (scuzati) I'm in highschool, I can't be bothered! Mi-a pasat prea mult de unii, am fost prea disperata. Nu mai e cazul. Adieu, ca nu am nevoie de voi cum nici voi nu aveti nevoie de mine, dragilor.

Azi, luni e prima zi de vacanta oficiala. Vreau sa tin balconul inchis toata ziua, pentru ca nu mai vreau sa imi impart camera cu arsita de afara. Ce e afara, acolo sa ramana!
Ami la putere? :)

Sper ca va distrati. Sper ca sunteti bine.

Ami.

miercuri, 20 iunie 2012

Just a simple... banchet and the end.







Va las cu pozele Capsunii de la banchet, pentru ca domnia ei, are de tocit pentru MULT NEASTEPTATELE examene. Of, viataaa mea.
A fost frumos... as vrea sa mai fie odata, dar... si daca vom avea altul in a 12-a, sigur nu va mai fi la fel.
Imi veti lipsi unii dintre voi. Chiar daca nu ne-am inteles 140% in acesti 8 (respectiv 2 ani, Maru), va iubesc, 8G1! Va iubesc, pe toti, niciunul nu ramane pe dinafara. Imi va fi dor de obiceiurile unora, cu care nu ma voi intalni la real. Dar ce ma doare cel mai mult? Stefi, nu vom mai fi colege de banca, clasa. Dar ramanem colege de viata :). Te iubesc, tu. Atat de mult. Sora mea. Sa ramai aceeasi, te rog.

Bafta tuturor din a 8-a.

P.S. Mai iubesc si pe unii din clasele paralele. Daca imi cititi blogul, >:D< unora din 8G2, 8A, 8B!! :)


Cu mult drag, colega, prietena voastra,
Amalia Ventuneac. (Ami) <3

Forever young.

vineri, 15 iunie 2012

Oh come-come on!

Acum ca am scapat de festivitate (unde am dat drumul unor balonase colorate si am ascultat "Forever young") peste cateva ore am bancheeeet!!

Sper sa nu imi rup piciorul!
(Pozele: Ami cu Leti, Ami cu Stefi) :).

VA doresc o zi PREA frumoasa, asa incat si eu sper sa ma distrez! Si... felicitari tuturor, va iubesc mai!

luni, 11 iunie 2012

Adieu Clasa, Buna ziua stresule! :)

Si asa cumva, tam-tam au trecut opt anisori cu iubitii mei de colegi din G1 :).
Cumva, abia acum realizez ce dor o sa imi fie de partea din voi cu care nu ma voi revedea la liceu. Nu conteaza... am patit multe impreuna si chiar daca nu am fost UNITI, LIPITI cu super-duper glue, am fost tari!

Si oricum si de prietenii, oamenii pe care ii cunosc din a 8-a pe care nu o sa ii mai vad, bai ce ziceti? Mai tinem legatura?

Vineri banchet. Uuuuu, creeps! Rochii, sclipici, pantoshiori cu toc si galagie!! ABIA ASTEPT!! Ami cu tocuri, Doamne pazeste tot! Dar va fi minunat si trist, pentru ca va fi ultima data cu toata lumea, in afara de draga mea Miri, care... si-a gasit alta treaba in ziua banchetului (da mergem in rochii si tocuri la Mc, cum mi-ai promis).

Atat? NU.

Draga examen vii repede...
Profu' de copiem ne vede.
Linistea, opusul a ce va fi la banchet
Vine cu stresul si creioanele la pachet.

Voi iesi si din asta. Si daca ar fi sa imi pun o dorinta... Ar fi ca.. sa iti revi, stii cine esti :). Si dorintele sunt SUPER, cred. :) E..scuzati absenta! Please, please adu-mi note maaaari :D!!

Ami.

Poza cu G1-stele de noi, inca :). {d.l.st.l.dr. Maru, Tefana (sus), Leti (neagra) et Ami}

marți, 15 mai 2012

Cum am ajuns de la Amalia la Capsuna Verde?

Amalia... Ami... Ama... Malia... Mali... Capsuna Verde?
C.L.M. a intrebat, cum vine asta? Si ma bucur ca a facut-o. Iti raman datoare :).

Era Februarie si era o zi inainte de olimpiada. Ajunsesem la nationale, la germana. Si vad eu blogul lui Steph.. Si ma gandesc. Okay, de ce au toti blog? Eu nu am. Oare... sa imi fac? Si mi-am facut. Acum... nume? NUME? O Doamne. Ce imi place?... Verde. A... Am ceva nickname? Da, SillyStrawberry. Green Strawberry? Cam manelist. Dar Capsuna Verde? Okay, acum ce inseamna?
-Tinerete
-Vigoare
-Naivitate
-Cunostinte limitate.

Asta inseamna ca merge perfect cu mine. Stiti, o capsuna are nevoie de multa lumina pana sa ajunga o capsuna intreaga. Si prefer sa fiu mai prostuta. Poate ca... nu sunt chiar UNICA, insa vreau sa arat ca nu sunt o clona. Sper sa mai am ce scrie in continuare pe blog, pentru ca m-a ajutat mult. Si multumesc... fara voi "Capsuna" nu ar exista.
Imi doresc sa va fac sa radeti. Si imi doresc sa va arat o parte frumoasa a lumii. Sper ca intr-o zi sa fie asa. :)

Ami. (Malia)

luni, 14 mai 2012

Alta bloggerita :)

Azi. Am primit. :D




De la Crisa!
Awesome book exchange! Let's do it again! :)
Am dat in schimb "Domnul cu coasa" de Terry Pratchett.


Maine va povestesc, de ce "Capsuna Verde".
Noapte buna!

miercuri, 9 mai 2012

Reteta

Oho. Ora de biologie. Teroarea pluteste in aer, mai ca o simti cum pute. Profesoara ne terorizeaza cu filme despre gandaci odiosi, care devoreaza alte creaturi. Nu o luati in nume de rau, dar chiar aveam impresia la un moment dat ca zambea cand vedea masacrul. Incredibila, domnisoara profesoara. Daca ati cunoaste varsta "domisoarei", vi s-ar parea si voua inzecit mai amuzant.
Ce moment mai oportun pentru a trage un pui de somn? :)
Asa, asa, fetei din primul rand ii cade capul in poala. Profesoara nu observa nimic. Totul okay, pana in momentul in care chiar am adormit. Intamplarea a facut sa fie doar 2 secunde de reculegere pentru neuronii mei. Panica declansata de o posibila si ireversibila cadere de pe scaun, a avut efectul de palma. Si asa am sarit, aproape ca am daramat scaunul.
Daca cineva nu ar fi zbierat: "AI ADORMIT?" probabil ca nu ar fi parut ca in filme. Dar a trebuit sa fie.

Va rog, asta e reteta perfecta: Biologie, Film, Profesoara neatenta, Oboseala.

Ce ziceti? Imi revin? :)

marți, 1 mai 2012

Is this it?

Stiti cum e... Cand asculti un album, de pe care iti place o piesa su ajungi sa asculti alta piesa. Ei bine, cam asa e la mine. Si din melodie in melodie am ajuns la Is this the world we created?- Queen.
Am ascultat-o de zece-douazeci-treizeci de ori. Si chiar m-am gandit. In afara de intrabarile lui Freddie Mercury.. Mi-am mai pus si eu cateva.
E asta lumea noastra? Tot timpu ne plangem de Xuleasca si Yuleasca. Dar... poate ca este si vina noastra. Probabil ca am "salva lumea" daca am promova si altceva in afara de toate balele comerciale. Zau, in afara de cele de la reviste, ati vazut VOI vreodata o reclama la o carte? De citit, nu de joc sau pentru copii?
Haha, ca sa zic asa, nici eu nu sunt perfecta, dar m-am enervat cand am vazut ca in "MALL" s-a inchis libraria, oricat de putine carti avea. Totul e de fatada acum. Trebuia sa fie si ei "jmeckeri" cu acea librarie, care pana la urma tot un brand este.
Asa ca dupa ce ascultati prima melodie. Mai ascultati si What I've done.
Hehe. Mai nou oamenii nu judeca, asa ca ma simt prost. E adevarat ca ar trebui sa ma judec mai mult pe mine :). Merci ca m-ati invatat. Si nu sunt cinica.


Blogul meu a cam luat-o pe aratura. Ce ati vrea cei care ati ramas cu mine sa mai cititi? :)

luni, 23 aprilie 2012

Lolita (2)

Dragilor, m-am intors la "Lolita" de Vladimir Nabokov. Nu am putut sa las subiectul asta in aer. Aici imi aveti o parte din parere, pentru ca am una mult mai ampla, dar mi se parea prea lunga. Poate ca nu va prea intereseaza.

Mi-a luat mult timp sa termin aceasta carte, pentru ca a fost una pe care am vrut sa o tin minte. Cred ca prima mea observatie este ca numele naratorului/personajului principal este tampit. Mi-am dat seama ca este VOIT tampit: Humbert Humbert. Omul asta are o minte chiar perversa. De cate ori am citit: "vreau sa ii dau acelei nimfete niste mangaieri in humberteza" mi-a picat fata. Cred ca la un moment dat, dupa ce am trecut peste socul creat de natura sa incredibil de pedofila, m-am amuzat. Si mai tarziu am inceput sa ma uit in sufletul lui. Era un biet om, care a suferit o pierdere la o varsta frageda si a ramas cu sechele. Nu e vina lui ca Dolores a.k.a Dolly a.k.a Lo a.k.a LOLITA era cum era, rea. Si cel mai rau mi-a parut cand i-a zis ca singurul barbat pe care l-a iubit vreodata nu a fost el. Cate a facut el pentru ea... Dar este si adevarat ca nu poti face pe cineva sa se indragosteasca de tine, nu alegi cine se indragosteste de tine.
Zau, mi-a placut cartea si am citit-o pentru perversitatile din ea (ghahaha, ce superficiala sunt!), dar am ajuns sa o inteleg intr-un alt sens. Eu v-o recomand, dar hai sa zicem 15+... poate ca mai puteam astepta pentru a o citi.
Cititi-o, nu dau mai multe detalii, pentru ca va piere cheful.

Noapte buuuuna!

sâmbătă, 31 martie 2012

Earth Hour- Ora Pamantului

Vroiam sa va intreb daca participati. :)
Hai, o faceti? Stingeti-va luminile, scoateti ceasurile, incarcatoarele, DVD-ul sau PS3-ul din priza. E doar o ora, hai ca nu doare. In restul anului pariez ca nu reciclati prea mult sau ca va pasa asa de mult de mediu.
Asadar, macar azi, faceti o diferenta. Mie chiar imi place ideea, asa ca o fac. Nu ma vedeti azi pana la 9.30 online.
Va rog frumos, pentru binele tuturor, stingeti luminile de la 8.30- 9.30. :D Stati cu prietenii si familia si radeti la lumina unei lumanari colorate. ;)

Mai multe aici.


Ami!

marți, 27 martie 2012

In mijlocul universului, as plasa un artist...

Mi-a placut intrebarea: "Ai nevoie de inspiratie pentru a trai?"
Daca chiar ar trebui sa ii raspund, mi-ar lua mult sa o fac. Sunt momente in care esti in pana de idei si te gandesti: "Acuma ce sa mai fac? AM FACUT TOT!". Inspiratia este mai mult un dar divin si cei care o au sunt niste oameni de apreciat si ale caror creatii ar trebui luate in seama. Inspiratia vine odata cu un caracter diferit. Nu cred ca veti intalni o fata fitoasa, care sa fi scris o carte apreciata... poate rar. Cei buni mor repede.
Asadar parerea mea este ca ai nevoie de inspiratie pentru a trai si a lasa ceva folositor in urma. Cam orice e folositor de la ceva ce iti gadila fantezia pana la ceva serios si important din punct de vedere stiintific. Daca peste o mie de ani, cineva ar trebui sa gaseasca o capsula a timpului foarte rezistenta si ar fi a voastra, ale cui biografii sau copii ale operelor le-ati pune? Sau ce, pentru a salva "lumea asta", ati pune? :)

vineri, 16 martie 2012

Leapsaaa

Merciiiii Crisa. Stii cat te iubesc? :))

1. Scrie 3 lucruri pe care stii sigur ca le vei face maine.
PAI: voi asculta muzica, voi intra pe facebook, voi face o plimbare pana la Oma. 

2. Scrie 3 dorinte care nu ti s-au indeplinit inca.
Nu am fost la niciun concert Placebo, nu mi-am cumparat "Forever", nu am vazut Anglia.

3. Scrie primul cuvant care iti vine in minte.
Sudoku.

4. Ce auzi in acest moment?
Nu stiu. Mai devreme auzisem Savage Garden- To The Moon And Back :).

5. Daca ai putea pleca in vacanta cu orice scriitor/scriitoare, pe cidne ai lua cu tine?
Pai...pai...pai. Daca ma gandesc mai bine pe Cassandra Clare. Sau Nabokov (dar e mort).

6. Care e cea mai iesita din comun activitate a ta?
Imi place sa ma uit la lumanari cum ard. Ma simt superioara :)))).

7. De cine te-ai speria: stafia lui Michael Jackson sau de Britney Spears tunsa la chelie?
Niciuna. M-am enervat cand a zis cineva ca Brian Molko semana cu Britney Spears cheala, asa ca am boala pe BRITNEY! Si as vrea sa vad o fantoma.

Scrie ceva de incheiere:
Ceva? Pai ca.... omg am ajuns sa ascult Lacrimosa.

O dau oricui.