Octopussy de Cristina Boncea

Acum vreo două luni am aflat de viitorul debut literar al Cristinei Boncea. Abia aşteptam să pun mâna pe Octopussy şi să mă afund în imaginaţia ei, în alte cuvinte să o cunosc pe Crisa într-un alt fel. Entuziasmul meu a fost considerabil sporit de prietenia mea îndelungată (dar nu foarte constantă, din păcate) cu tânăra autoare. Am lăsat lectura să prindă rădăcini înainte să îmi răspândesc părerea de wannabe critic litrerar. Aşa că (sper că) pot confirma obiectivitatea recenziei mele.

I. Cine este Cristina Boncea? :)

„Născută pe 1 ianuarie ’98. O persoană încăpățânată, care nu vrea decât să scrie, acesta fiind singurul lucru la care nu a dat-o în bară niciodată (sau cel puțin nu așa de tare încât să renunțe). Locuiește în București, îi plac pisicile și orice ține de viața de noapte. Romanul ei de debut este cea mai mare realizare de până acum și se bucură de fiecare clipă în care își amintește că a reușit. Cărțile sunt obiectele pe care le prețuiește cel mai tare și nu ar putea trăi prea mult fără a citi. Motto-ul după care se ghidează în viață este „Muncește așa de tare, încât idolii tăi să îți devină rivali”. Îi place ceaiul negru.”

II. Ce se intâmplă în Octopussy?

„Hyena, o adolescentă de aproape 14 ani, se întoarce acasă după o lungă perioadă de absență din mijlocul familiei. Este primită deopotrivă cu entuziasm și scepticism de către Becks, sora sa geamănă, care încearcă să reconecteze relația lor și să recupereze toți acei ani pierduți. Dar secretele mamei, ale tatălui vitreg și ale ambelor fete sunt amenințate să iasă la iveală odată cu sosirea straniului unchi din America.

Citind această carte, ești obligat să lași deoparte toate clișeele pe care le-ai auzit despre tinerii de azi. Sex, droguri, alcool, nopți în cluburi, haine de fițe? Pentru Becks si Hyena sunt doar punctul de pornire al propriilor reflecții și raportări față de viață – o foarte ciudată raportare, de altfel…

Un roman ca o călătorie fascinantă și amețitoare, cu umor sumbru și, în același timp, o atentă celebrare a individualității extreme.”

III. Ce cred eu?

Cred că abia după ce am terminat romanul Crisei am ajuns la concluzia că o persoană cu adevărat inteligentă trebuie să fie în stare să intrige sau chiar să scandalizeze alţi oameni(nu este neapărat să o şi facă şi de asemenea nu toţi oamenii cu comportament scandalos sunt inteligenţi). Şi exact asta este Octopussy, o carte fie înţeleasă şi plăcută pentru nonconformismul ei, fie respinsă pentru caracterul ei mai degrabă impudic. În orice caz, nu cred că am văzut vreo recenzie care să considere romanul mediocru. 

Vocea naratorului şi limbajul personajelor sunt ajustate în aşa fel încât să corespundă realităţii modului de exprimare al generaţiei mele, totuşi tind uneori mi s-a părut prea mult. Acţiunea m-a captivat, pentru că într-adevăr, protagonistele cărţii sunt unice. Am citit Octopussy foarte repede, în mai puţin de o zi. Pe de altă parte nu m-am ataşat deloc de ele şi am simţit doar un vag contur al caracterului lor. Romanul ar fi căpătat altă esenţă dacă Becks şi Hyena erau prezentate mai amănunţit. Lucrul care mi-a plăcut cel mai tare a fost ideea bine ilustrată de acţiune. Fiecare dintre noi are o sferă care delimitează mai mult sau mai puţin normalul şi patrunzând în lumea firească a unei alte persoane s-ar putea să nu ne regăsim pe noi înşine, ceea ce ne sperie. DECI Octopussy nu face nimic altceva decât să prezinte greşeala de a fi normal. Din punctul meu de vedere, o asemenea carte trebuie citită pentru ca cel mai probabil te va impresiona, dar ţine de felul tău de a gândi dacă în mod pozitiv sau negativ. Mă bucur foarte tare de debutul Cristinei, care mi se pare unul reuşit şi sunt nerăbdătoare să îi rezerv mai mult loc în biblioteca mea!