Toata lumea sta cu mine, dar eu ma simt mai singura ca niciodata. Nu imi gasesc cuvintele si simt ca as mai fi putut face ceva pentru tine. As fi vrut sa te mai tin in brate, sa iti mai scarpin blanita, sa te mai vad. Macar un ultim cuvant sa iti mai zic. Stiu, Pinky, ca ai fost un catel, dar de asemenea tu stii ca pentru noi ai fost o persoana. Pentru mine s-a stins cineva. Cu tine s-a rupt o bucata din noi. Mereu daca ma intreba cineva daca am frati, eu spuneam ca nu, ca am un catel. Am avut cel mai bun catel posibil si ma doare totul sa vorbesc despre tine la trecut. Casa e pustie chiar daca suntem toti acasa. Luminita noastra s-a stins. De ce? Ai palit ca o lumanare.Stiu ca daca m-ai vedea, te-ai aseza langa mine si ti-ar stralucii ochii intr-un sens numai de tine grait, numai de mine perceput. Ce va mai fi viata noastra fara Pinky? Nu stiu, nu sunt in stare sa fac nimic. Cuvinte incoerente mi se plimba prin minte. Familia asta e devastata, te-ai stins in decurs de o ora. Totusi ii voi multumi Bunului Dumnezeu ca nu te-a chinuit (e adevarat ca ieri blestemam). Imi reprosez totusi ceva: nu ai zgarda ta. Am facut un schimb, eu ti-am lasat plapumioara mea, tu mi-ai dat curelusa ta, ca talisman. In caz ca ajung aceste cuvinte la tine... te rog sa stii ca eu iti port curelusa la incheietura mainii stangi. Sufletelul tau e magic, stiu ca vei fi mereu langa noi.
Oamenii ma intreaba de alt caine. Ce egoism pur. Abea ieri ai murit, deja sa te inlocuiesc. Stau si ma uit la poze cu tine si plang, steluta mea. Te-am iubit atat, inca o fac, chiar daca atat ti-a fost pe pamantul asta. Sper ca te simti bine acolo, poate ca vei avea grija de mine, sau poate ca imi porti pica pentru ca nu ti-am dat atunci demult ceva. Ai fost unic. Erai singurul cu care daca eram singura ma simteam perfect. Vreau sa dau timpul inapoi si sa te mai vad odata. Oricum stiu, ca ai murit, ca sa nu te chinui pe alta cale (cine mai stie ce fel de cale) in viitor.
Nu ma pot opri din a ma gandi la tine. Oricine nu ma intelege nu are de ce sa mai vorbeasca cu mine, pentru ca ieri, 19 Februarie 2012, mi-am pierdut jumatate din viata (pe 28 martie urma sa implinesti 7 ani, iar eu pe 25 aprilie implinesc 14 ani). Nu va cer vorbe de consolare, pentru ca nimic nu il mai poate aduce inapoi. Va cer sa vi-l amintiti. Oricine isi aduce aminte de mine, trebuie sa isi aduca aminte si de Pinky.
Asadar, draga Pinky, un ultim cuvant, in speranta ca ajunge la tine, te iubeam, te iubim si te vom iubi chiar si in absenta ta. Ma simt incorsetata de o singuratate acuta. Doar cineva as vrea sa fie langa mine, iar asta nu mai e posibil. Adio, draga prietene, poate intr-o zi, minunata ne vom revedea undeva, sper ca inca ma vei cunoaste, sper ca Doamne-Doamne are grija de tine. Iluzii... Dorinte egoiste. Ma simt asa egoista pentru ca te vreau inapoi pe pamantul asta blestemat. Ramai unde ti-e bine. Ai grija de tine.
Oh adio. Te iubim PINKY, PUFFY, CAINE REGAL, TOT CE AI MAI FOST. AI FOST TOTUL.
Va multumesc tuturor, am cea mai buna familie, cei mai buni colegi, prieteni de pe planeta. Din pacate nu m-ati alinat prea mult. Simt o durere mistuitoare. Am pierdut jumatate din mine, in decurs de o ora. Neglijenta, asa-i?
