duminică, 9 martie 2014

Un erou in blugi si camasa

Pentru că în sfârșit mi s-a întâmplat și mie ceva interesant am revenit pe blog. Și pentru că m-a încurajat Flavia. Da.

Am fost astăzi la concert Vama, la Iulius. Desigur, acest eveniment nu a fost atracția principală a serii pentru un număr îngrijorător de oameni care erau entuziasmați ca aveau ocazia să se rujeze simultan și să intre în cartea Guiness a recordurilor. Impresionant, așa-i? Remarcabil recordul clujenilor, mă simt mândră.

În fine, m-am dus la concert caaa să țopăi și să fredonez numărul onorabil de piese de la Vama pe care le cunoșteam. Nu m-am gândit că l-aș putea întâlni pe Chirilă sau că va face poză cu mine sau că îmi va da autograf, așa că nu mi-am luat nici cartea a cărui autor este cu mine și nici albumul recent al trupei. Ce greșeală.
După ce m-am isterizat câteva minute după concert (prietenele mele, alți câțiva 40 de oameni și cu mine fiind singurele persoane care nu stăteau ca înfipte în podeaua mall-ului pe parcursul concertului) am reușit să intru în spațiul amenajat pentru istericii care voiau să îi întâlnească pe membrii trupei. Tremuram și pe jumătate nu înțelegeam ce se presupunea să fac, abia prea târziu am înțeles că trebuia doar să ma simt bine.
Tudor Chirilă stătea așezat și trimitea mesaje. Eu stăteam inertă și mă bâlbâiam pe dinăuntru ca o persoană limitată psihic. M-am dus și i-am întins una dintre cele două cărți pe care le aveam în geantă, "Bătrânul și marea". Acesta s-a uitat mirat la mine, dar zâmbea. "Știi.. am vizitat casa lui Hemingway nu de mult. S-a sinucis pentru ca era depresiv, știai? Mama lui îl punea să se îmbrace ca o fată când era copil." "Da, știam că s-a sinucis, citisem pe net ceva..." și i-am întins și a doua carte pe care o aveam la mine, adica "Ion", ceea ce aveam să regret ulterior pentru ca s-a uitat ciudat la mine, dar m-a refuzat politicos dându-mi de înțeles că acea carte nu era ceva pe care el să vrea să-și lase amprenta (cartea e a Ștefanei și mă gândeam că i-aș face o bucurie). Am înțeles asta, fiind în totalitate de acord cu decizia sa, pentru ca nu știu nici eu de ce m-am gândit că cineva ar semna pe o asemenea carte, dar măcar pot afirma că am fost probabil prima care l-a rugat pe Tudor Chirilă să semneze Ion, hehe.
Oricum, chiar dacă până acum îl apreciam, faptul că a fost atat de cald și nu mi-a trântit o semnătură scârbită, astfel aducând la sfârșit ritualul datului de autograf, m-a impresionat. Impecabil de politicos și plin de umor, a pus capăt unei săptămâni de căcat. Nu mi-a arătat că eram doar o altă isterică mult prea electrocutată de întâlnirea cu el, ci chiar mi-a dăruit puțin din timpul său. Un erou în blugi și cămașă albă.
Atât zâmbetul lui copilăresc, sincer și puțin strâmb din poza, cât și faptele sale mi-au dovedit că el este ceea ce cântă, ceea ce scrie. El, dragi cititori, este Tudor Chirilă!