Aşşşşşşşşşaaaa, bine, am ajuns la Bucureşti, i-am făcut capul calendar Anei (Ana mulţumesc încă odată frumos de tot pentru găzduirea unui copil temporar homeless şi grija cu reflexii materne pe care mi-ai purtat-o) şi am mers la conceeeert.
În prima zi am mers cu ideea că de abia aştept să treacă pentru că eram nerabdătoare sa-i văd pe PLACEBO. I-am ratat pe The Prides si Chloe Howl. În schimb am prins tot concertul celor de la The 1975 ŞI MI-AU PLĂCUT MULT PREA TARE. Ştiam doar piesa Sex, pe care au lăsat-o ultima, dar mi-a placut zbenguitul lui Matt Healy şi cum mânuia în acelaşi timp sticla de vin şi microfonul. Îi voi mai asculta. La Newman am stat cam departe de scenă, dar a fost o atmosferă plăcută şi în timpul concertului său. Era vesel, era activ, interacţiona cu noi, dar melodiile lui nu m-au dat pe spate. Thumbs up, totuşi, pentru un concert reuşit. BASTILLE, BASTILLE, BASTILLE- pe voi vă aşteptam pregătită cu 4 piese ştiute pe de rost. Nu credeam că vor cânta No Angels, DAR au facut-o şi am fost fericită. Şi concertul în sine a fost memorabil, cu Dan care rostea un ''mulţumesc'' impecabil şi cu vizita neaşteptată în public. Promit să mă afund puţin mai tare în discografia lor. Parcă îmi părea rău că mi-am dorit să treacă ziua I. (Poza: Andra Stana)
A doua zi, ziua mult aşteptată. Am prins o parte din Reptile Youth, care erau nişte rockeri cu păr lung şi transpiraţi foarte vioi şi activi. O alegere foarte potrivită pentru trupa din deschidere. Tom Odell, simpatic, o personă pe care ai vrea să o strângi în braţe cu piesele lui pufoase şi frumoase. Toboşarul din trupa care îl acompania a intrat pe scena cu o cămaşa albastră şi ne-a parasit cu una neagra şi lucioase. Ca orice toboşar care se respectă, de altfel. Miles Kane, heheheh un stil vestimentar... interesant (puţin cocălăresc DOAR PUŢIN), dar un entertainer adevărat. A cântat, a dansat (partea dorsală a fost piesa de rezistenţă, sau cel puţin asta a vrut el să fie), exact ceea ce aşteptam din partea lui. Mişto. The National au fost liniştitori şi cea mai bună parte a fost interacţiunea FOARTE vie cu noi. Solistul a intrat de 2 ori în public, pe dreapta şi stânga. Îmi pare sincer rău că nu ştiam nicio piesă de-a lor. Poate data viitoare. (Poze proprii)
PLACEBO. Toată ziua m-am scremut să mă postez cât mai aproape de scena. Am avut un loc decent. Înainte de concert am averizat-o pe Anca să nu se sperie de reacţiile mele din timpul concertului. Nu s-a speriat şi sper sincer ca i-au plăcut şi ei. De când au aparut pe scena am început să mă panichez şi să ţip de parcă viaţa mea depinde de acel urlet. A fost magnific. Am urlat fiecare vers, scuipând câte puţin din sufletul meu şi am dansat şi m-am simţit în elementul meu. Mi-am dat seama din nou că nu va exista vreodată o trupa la fel de importantă, pentru mine, ca ei. Am avut, am şi voi avea în continuare gravat mare PLACEBO pe suflet. Brian a fost foarte chic cu părul lui perfect pe care şi-l aranja constant. M-am pus de-acord cu Flavia, din nou, că Brian este sinonim cu fabulos şi a ţinut să îmi reamintească de talentul lui de a se machia mult superior aptitudinilor mele în acest domeniu. Îmi pare rău că nu a venit si Flavia la festival, i-am simţit lipsa. Stefan a avut printre altele un bas pictat în culorile curcubeului, foarte reprezentativ pentru el. Steve, fericit, în continuă mişcare, transpirat. Bate tobele foarte prietenos hehe. Mulţumesc PLACEBO pentru încă un concert superb!MULŢUMEEEEEEEEEESCCC!!
Şi cu ocazia asta am cunoscut-o şi pe simpatica de Andra, o altă fană PLACEBO la fel de ciudată ca mine. Şi, Ana, încă odată: Mulţumesc, mami! Şi mulţumesc şi parinţilor mei care au avut încredere că nu mă las răpită de ţigani dacă mă îmi dqau voie să merg singură în capitală!
