Anul 2013

Sincer, mi-e greu să scriu despre acest an. Mi s-a părut atât de lung, încât uneori când îmi amintesc lucruri trebuie să stau să mă gândesc dacă s-au întâmplat anul acesta sau anul trecut sau acum doi ani... etc. MI SE PARE CĂ AM FĂCUT ATÂTEA!
Anul a început cu olimpiada la biologie, mai târziu am participat la Grow, am continuat cu pregătirea pentru biologie, am fost la olimpiadă laaa engleză şi română, am scris revista Cercului de Lectură (cred că toată creativitatea mea a rămas între acele multe pagini şi de aceea nu am mai prea scris), am luat ore de engleză, am mers la Lecturiadă, am învăţat şi am citit, am râs şi am plâns, am mers în Grecia cu Ştefana, am pierdut vremea, am fost la Sommerschule (GUTENBEEERG!), am început să fac debate, am fost la Rock The City, Deep Purple şi The Human Body, le-am cunoscut ÎN SFÂRŞIT pe Mara, prietena mea din Piatra Neamţ şi pe Crisa, care de anul trecut a devenit bucureşteancă, am revăzut-o pe Sonia (o prietenă foarte draaagă, care s-a mutat în America), am început să ascult Joy Division, am interacţionat pe Twitter cu Ian Harding (lol, Amalia) şi cu PLACEBO (lol again, Amalia) am facut research la neonatologie, mi-am făcut muuuuuulţi prieteni mişto, am mers la ceva simpozion la UMF, am umblat prin cafenele şi last but not least, am fost în Wintercamp. (no particular order)
Pe scurt? Am crescut. Şi nu numai asta, m-am schimbat, m-am maturizat. Realizez că pe parcursul maturizării mele mă simt tot mai puţin încorsetată de naivitate, care încet, încet începe să pălească.(nu te înduioşa, mămico, tot copilaş cu un nivel ridicat de prostie am rămas)

Ştiu, acestei postări îi lipsesc sarea şi piperul, dar nu vreau decât să-mi rezum activităţile importante din acest an!

Sper ca şi anul viitor să mă ţină ocupată, să mă distrez, să mai fac un pas către împlinirea mea ca persoană. Pot afirma liniştită că anul 2013 mi-a fost bun prieten şi că chit că acum urmează să iasă din viaţa mea, nu-l voi uita şi îi voi mulţumi constant pentru amintirile frumoase. Nu doar anului doresc să îi mulţumesc ci şi următorilor: tuturor prietenilor mei, noi şi vechi (nu vă enumăr ca să nu uit pe nimeni şi după să aud vorbe, ştiţi că v-aş sufoca cu îmbrăţisările mele), mamei, tatei, bunicilor mei, Ioanei (care a încercat să dea upgrade cunoştinţelor mele de engleză), studenţilor de la Gutenberg, profilor de la şcoală (mai ales domnişoarei Muller, care a petrecut foarte mult timp cu pregătirea mea anul acesta, îi mulţumesc din toată inima), cărţilor, muzicii, ceaiului, lui Soki şi mediului meu înconjurător.

Aşa, acum aş vrea să ataşez câteva poze acestei postări şi să vă prezint melodia mea preferată. Mi-ar plăcea să aud câte ceva despre 2013-ul vostru în comentariile de mai jos. Dacă aţi citit până aici, thumbs up, sper că nu v-am plictisit.
AH, şi aştept feedback din partea voastra, ce aş putea să schimb la acest blog ca să fie mai plăcut etc etc. (dacă vreţi să mă înjuraţi, vă rog, nu aici, în rest vă primesc cu bratele deschise, fiţi civilizaţi).
Cartea mea preferată de anul acesta este Touching From a Distance, biografia lui Ian Curtis (fostul vocalist a trupei Joy Division) şi filmul cel mai bun pe care l-am văzut anul ăsta? Cred căăăă Bonnie and Clyde din 1967.

Un an nou fericit! Nu ştiu dacă mai postez anul acesta, aşadar, mulţumesc mult că îmi citiţi blogul, mă face să zâmbesc când mă gândesc că cineva chiar intră şi citeşte ce scriu.
Hehehehehehehehheehheheheheheheheheeee, vă iubesc! ;)

Steph, curcubeul şi sarmalele

A fost odată într-un McDonald's o Steph. Soarele îi scălda părul într-un mod nemaivăzut, podoaba ei capilară aurită arăta de parcă ar fi fost coama unui ponei magic cu şuviţe în culorile curcubeului. Tot pământul s-a oprit să suspine pentru o secundă când s-a petrecut această minune. Astfel, Steph şi-a primit primul curcubeu.

Dar desigur, această poveste nu are doar un personaj, mai există o altă eroină, pe care Steph se străduia incredibil de tare să o înfăţişeze lumii ca pe un urmaş a lui Gargantua, a cărei fiecare masă aparent consta dintr-un festin pantagruelic cu nenumărate bucate săţioase. Pentru că Steph este, evident, antagonistul acestei poveşti.
În mod SURPRINZĂTOR, acest al doilea personaj, Ami, nu era decât o fată normală (bine, hai să îi spunem creativă), al cărei stomac se revolta la ore imposibile. Pentru că aceasta nu voia să dea deşteptarea vecinilor ei (la 3 dimineaţa) cu sunetele de canal înfundat ale organelor ei interne, dar nici nu dorea să îşi scoale părinţii cu zgomotul infernal al monstrului denumit ''cuptorul cu microunde'', după ce i-au făcut cu ochiul sarmalele din frigider, s-a dus în cameră şi le-a încălzit cu foehnul.

Cum lui Steph i se urcase la cap recenta popularitate dobândită datorită curcubeului, s-a gândit (din nou) să expună creativitatea lui Ami într-un mod negativ pe o reţea de socializare. Dar Ami a reuşit să învingă acest zmeu feminin cu noua ei putere, nepăsarea. Şi sarmalele nici nu au fost aşa de rele. Şi Ami nu mănâncă des, ci doar la ore nepotrivite. Şi nici nu mănâncă mult. De aia, Ami e cool.

Sfârşit...

P.S.; Germana e mai mişto decat româna pentru că nu trebuie să stai 1000 de ani ca să găseşti un sinonim pentru personaj. Figur, Gestalt, Geschöpf, Charakter.... Ich liebe diese Sprache!

Ingredientul secret (până acum) al acestei postări este sarcasmul. 

Küsschen!

Bazat pe fapte reale!

Balamaua laptopului meu

Nu-mi dau seama cum, dar Grinch-ul şi-a îndeplinit eternul scop anul ăsta. De-obicei febra sărbătorilor de iarnă mă invăluia, încorseta şi îmi modela creierul în formă de brăduţ. Nu vreau să cred că eu am crescut, pentru că, să fim serioşi, 15 ani...

Totul a decurs foarte ''chejuăl'', s-a discutat despre noul serial de prost gust de pe HBO, despre cum ar trebui eu sa duc gunoiul şi în final, pentru a-mi enerva familia, m-am gândit sa pun la mişto o manea, să fie bine ca să nu fie rău. Am o plăcere haină de a-l vedea pe taică-mio cum îşi modifică treptat expresia feţei până ajunge să semene cu o smochină, pentru că de obicei el e acela care se amuză pe seama mea. DOAR E CRĂCIUNUL!

Acum tata vorbeşte la telefon vesel, râzând de biata mama care stă în faţa blocului şi se chinuie să dezamorseze alarma maşinii. Eu, ce fac? Stau şi mă uit cu regret la balamaua laptopului meu, pe care o jelesc (se pare că are personalitate şi s-a gândit să îmi complice puţin viaţa) de ieri seară şi încă aştept să simt Crăciunul.

Nu era oare totul mai simplu dacă nu aflam că nu există Moşu'?

Crăciun fericit, voi cum aţi sărbătorit până acum?

Gutenberg

Pe scurt, n-am scris pe blog de atâta vreme că mi-am uitat propriul URL, shame on me, I know.

Totuşi, ca tot ''hartistu' '', am zis că dacă am subiect de scris pe blog, de ce nu?

Ieri m-am întors extenuată dintr-o tabără, nu doar o tabără, ci tabărA! Wintercamp-ul organizat de Gutenberg Studentenverein, la care am câştigat participarea fără plată în timpul şcolii de vară organizată de aceeaşi asociaţie.

Nu ii voi atribui adjective de genul ''mirobolantă'' sau ''mirifică'', pentru ca parca nu i se potrivesc. A fost pur, simplu si pe scurt Gutenberg.

Dacă vrei (sau dacă nu) să te culci la 5-6 dimineaţa, să te trezească altcineva pe la 7:30, apoi să trebuiască iar să te trezeşti pe la 9:30, ĂSTA E LOCUL PERFECT! Glumesc. (ba chiar deloc)

Am pornit lipsită de chef în tabăra asta, sincer, şi am sfârşit prin a plânge că trebuie sa merg acasă.

Nu ştiu dacă a fost vorba de oameni, de loc (care era mai izolat decât locul in care locuia Heidi fetiţa munţilor, se poate sa fi fost vecină cu Yeti, nu mi-am dat seama incă) sau dacă au fost activităţile, dar parcă au fost toate. Acum îmi dau seama ca am stat o săptămână în mijlocul nimicului, înconjurată de nimic, dar parcă am fost mai ocupată ca oricând.

Le mulţumesc din tot sufletul organizatorilor acestei tabere, o mână de studenţi răbdători, curajoşi, implicaţi şi să nu uităm neeeebuni care încearcă să mai germanizeze generaţia asta dezinteresată şi până la urmă plictisită. Nu pot să explic foarte bine printr-o postare care sa nu depăşească limitele plictisului infernal cât de tare mi-a plăcut tabăra asta, dar vreau să spun că e genul de tabără în care oricine reuşeşte să îşi găsească locul, să înveţe ceva (am avut câteva workshopuri, din fiecare am învăţat ceva, dar am şi râs o grămadă, mai ales pentru ca ''profii'' sunt studenţi, ceea ce face colaborarea cu ei mult mai uşoară şi plăcută) şi să se distreze. Ah, da, şi învaţă să împartă mâncarea la nevoie... 

O aplaudă maaaaaaaaaare, sincronizată şi zgomotoasă pentru Gutenberg Studentenverein! 

Mi-e deja dor de voi toţi, ihr lieben mini und maxi Gutenberger!

Aici e site-ul Verein-ului (asociaţiei), vă invit şi oblig pe toţi care ştiţi o boabă de Deutsch de oriunde din România să luaţi parte la Sommerschule-ul, Wintercamp-ul şi Theaterworkshop-ul lor, pentru că sunt AŞŞŞŞA de... grav de mişto. Dacă mai vreţi detalii comentaţi mai jos sau scrieţi-mi pe facebook, promovez din tot sufleţelul meu asociaţia asta de nebuni!

Ne vedem la următoarea postare, ihr Lieben!