Au mai rămas câteva minute neînsemnate, pe care probabil că peste câtva timp voi uita cum le-am petrecut. Nu contează. Mă uit la ceas, e drăguţ şi sunt entuziasmată ca un copilaş mic. Imediat, încă puţin, voi aştepta cu "Exerciţii de Echilibru", da asta voi face.
Încă puţin.... Puţin şi 14 va deveni 15.
miercuri, 24 aprilie 2013
duminică, 21 aprilie 2013
Gară
De mică am urât trenurile. Dar gările, ce erau gările? Ele erau cu totul altceva.
În tren, mai ales vara, stai așezat sau terifiat în patul de la etaj al cușetei (sau strivit în cel de jos) și probabil asculți povestioara unei băbuțe simpatice care se pare că va coborî la aceeași stație ca și tine. Acea stație fiind la întâmplare, la cam 7-8 ore distanță de mers cu trenul. În final adoarme și babuța și reușești să mai citești ceva sau să asculți muzică.
Dar gara? Gara era tărâmul interzis pentru mine, mai bine zis peronul. Mi se spunea să nu merg acolo singură, pentru ca sunt mulți străini și m-aș putea pierde, m-ar putea lua "țiganu" mare și rău. Nu doar că nu aveam voie să inspectez gara singură, dar nici nu exista nimeni care să fie indeajuns de agitat să stea cu mine pe peron înainte de vreme, la ore de vârf când se petrecea ce era mai interesant. Nu, noi stăteam în sala gării, unde vocea enervantă anunța câte un tren din 2 în 2 minute. Dacă s-ar fi petrecut ceva magic acolo, nu aveam de unde să știu. Și prin magie nu mă refer deloc la scântei ciudate, ci la reuniuni de mult așteptate sau la persoane care se văd pentru prima dată. Acea surpriză a necunoscutului, acea frică de a nu recunoaște persoana pe care o aștepți sau care te așteaptă. Tensiunea gării mi se pare diferită față de cea a orașului. E pozitivă.
E altceva.
În tren, mai ales vara, stai așezat sau terifiat în patul de la etaj al cușetei (sau strivit în cel de jos) și probabil asculți povestioara unei băbuțe simpatice care se pare că va coborî la aceeași stație ca și tine. Acea stație fiind la întâmplare, la cam 7-8 ore distanță de mers cu trenul. În final adoarme și babuța și reușești să mai citești ceva sau să asculți muzică.
Dar gara? Gara era tărâmul interzis pentru mine, mai bine zis peronul. Mi se spunea să nu merg acolo singură, pentru ca sunt mulți străini și m-aș putea pierde, m-ar putea lua "țiganu" mare și rău. Nu doar că nu aveam voie să inspectez gara singură, dar nici nu exista nimeni care să fie indeajuns de agitat să stea cu mine pe peron înainte de vreme, la ore de vârf când se petrecea ce era mai interesant. Nu, noi stăteam în sala gării, unde vocea enervantă anunța câte un tren din 2 în 2 minute. Dacă s-ar fi petrecut ceva magic acolo, nu aveam de unde să știu. Și prin magie nu mă refer deloc la scântei ciudate, ci la reuniuni de mult așteptate sau la persoane care se văd pentru prima dată. Acea surpriză a necunoscutului, acea frică de a nu recunoaște persoana pe care o aștepți sau care te așteaptă. Tensiunea gării mi se pare diferită față de cea a orașului. E pozitivă.
E altceva.
sâmbătă, 13 aprilie 2013
1000 de ani?
Pentru că a trecut ceva timp de când am această peşteră pustie... ăăă acest BLOG a venit vremea unei biete schimbări. Fundalul e un şablon făcut din amintiri. Mai sunt şi poze cu creaturile dragi mie sau alte lucruri interesante. Pot să spun cu drag că am crescut odată cu bloguleţul ăsta, m-am maturizat, dar tot căpşuna verde ştiu că am rămas.
Dezvolt ideea mai tarziu. *postpones*
Abonați-vă la:
Postări (Atom)